Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Există pe lume mii de Bagdaduri şi mii de Damascuri, dar Ierusalimul este doar unul

ierusalim.jpg

Image source: 
Dilema Veche

„Ierusalimul şi arabitatea sa reprezintă consolarea mea pentru toate nedreptăţile vieţii! Există pe lume mii de Bagdaduri şi mii de Damascuri, dar Ierusalimul este doar unul! Evreii mi-au cerut să le ofer un coridor prin care să poată ajunge la „zidul“ lor, dar am refuzat; Vaticanul a cerut acces internaţional la locurile sfinte, dar am refuzat; Marea Britanie a dorit să pun în aplicare decizia de partajare a Ierusalimului, însă nu am fost de acord; pînă şi Liga arabă a solicitat retragerea Iordaniei din oraşul sfînt, iar eu am refuzat.“

Aceste rînduri îi aparţin regelui Abdallah I, fondatorul Regatului Haşemit al Iordaniei, care, printr-o ironie a destinului, este ucis chiar la Ierusalim în Moscheea al-Aqsa. La acea dată (1951), Regatul iordanian exercita controlul asupra părţii de Est a Ierusalimului, în vreme ce partea Vestică a oraşului fusese declarată capitală de către statul Israel, pe 23 ianuarie în 1950.

Acesta este doar un episod din istoria tumultuoasă a Ierusalimului, o istorie de revendicări, războaie şi cuceriri care a lăsat puţine momente de linişte locuitorilor cetăţii. Nu aş numi surprinzătoare această istorie, date fiind conotaţiile religioase şi spirituale pe care cetatea Ierusalimului le are pentru cele trei mari monoteisme, iudaismul, creştinismul şi islamul, ca să nu aducem în discuţie şi multiplele subdiviziuni confesionale care complică şi mai mult tabloul revendicărilor asupra locurilor sfinte.

Citiți continuarea articolului semnat de Laura Sitaru în Dilema Veche aici

722