Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Povestea celor 95 de teze ale lui Martin Luther care au reformat religia creştină

camera_luther.jpg

Camera locuinței din localitatea Wartburg, Germania, în care Martin Luther a tradus Biblia din limba latină în limba germană, făcând-o astfel accesibilă publicului larg pentru prima oară în istorie.
Image source: 
Biblioteca Congresului Statelor Unite via wikipedia.org

Întoarcem azi o nouă pagină de istorie, la cea scrisă în 15 iunie 1520, când Papa Leon al X-lea emitea o bulă prin care încerca să demonteze cele 95 de teze ale lui Martin Luther. Papa îi dăduse lui Martin Luther 60 de zile să se răzgândească şi să revină din ceea ce capii Bisericii Catolice numeau erezie. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Martin Luther a fost excomunicat un an mai târziu. Aflaţi întreaga poveste a iniţiatorului Reformei protestante din rubrica Pagina de istorie.

Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483 în Eisleben. A studiat la Universitatea din Erfurt și în 1505 a decis să se alăture ordinului monastic, devenind călugăr augustinian. De asemenea, el şi-a continuat studiile, iar în 1512 a devenit doctor în teologie. În 1510 a vizitat Roma, unde a luat pentru prima dată contact cu corupția din mediul cleric. Luther a devenit din ce în ce mai supărat pe clerul care vindea "indulgențe" – pentru ispăşirea păcatelor.

La 31 octombrie 1517, el a publicat lucrarea "95 de teze", în care ataca abuzurile papale și vânzarea indulgențelor. Datorită tiparului, cele "95 de teze" ale lui Luther și celelalte scrieri ale sale s-au răspândit rapid în Europa.

În 15 iunie 1520, Papa Leon al X-lea emite bula papală care conţinea 41 de puncte în care învăţătura lui Luther se abătea de la învăţătura şi practicile Bisericii Catolice. Papa i-a ordonat lui Luther să îşi retragă tezele, în caz contrar îl aştepta excomunicarea. Ceea ce s-a şi întâmplat, în 3 ianuarie 1521. După ce a stat ascuns aproape un an, Martin Luther s-a întors la Wittenberg, în 1522, iar în 1525 s-a căsătorit cu Katharina von Bora, o fostă călugăriță, cu care a avut șase copii.

În 1534, Luther a publicat o traducere completă a bibliei în limba germană, întârind, astfel, convingerea că oamenii ar trebui să o poată citi în propria lor limbă. Traducerea a contribuit semnificativ la răspândirea și dezvoltarea limbii germane.

Influența reformei lui Luther s-a răspândit în nordul și estul Europei. Luther a murit în 18 februarie 1546 la Eisleben.

Rămâneţi alături de noi la rubrica Pagina de istorie, pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până joi, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 15 iunie 2017
3092