Giulgiul din Torino - Relicvă sfântă sau un fals medieval

Principala sursă a existenței giulgiului este Biblia. După răstignire, Iisus a fost coborât de pe cruce, înfășurat într-o pânză de in și depus în mormânt. În duminica următoare, apostolii Petru și Ioan, chemați de femeile mironosiție, au constatat că trupul dispăruse. Totuși, pânza de in în care Hristos fusese înfășurat rămăsese acolo. 

A doua mențiune apare în secolul al VII-lea, când Episcopul de Saragosa amintește într-o scrisoare despre existența lințoliului care avea imprimat pe el chipul Mântuitorului.

Controversata istorie a giulgiului începe în 1357, când văduva unui cruciat a găsit printre lucrurile sale un dreptunghi de pânza, cu o lungime de 436 de cm și o lățime de 110 cm, pătat cu urme de sânge și transpirație, pe suprafață căruia se putea distinge silueta unui om. Într-o perioadă în care comerțul cu așa-zisele artefacte sfinte era în floare, femeia realizează valoarea obiectului și decide să îl expună public la abația din Lirey în regiunea franceză Champagne. Nu după mult timp, episcopul de Troyes interzice venerarea relicvei, pe care o declară un fals. Cu toate acestea, Papa Clement al VII-lea autorizează pelerinajele la Lirey, dar le cere clericilor să specifice că pânza “nu este decât o copie sau o reprezentare a giulgiului Domnului Nostru Iisus Hristos”. 

În 1453, lințoliul intră în posesia Casei de Savoia și este depus în capela castelului din Chambery. Aici primește în mod oficial denumirea de Sfântul Giulgiu. În 1532, un incediu izbucnit în capelă este la un pas să încheie prematur povestea pânzei. Închis într-un sipet de argnt, suferă însă daune minore.

Giulgiul ajunge la Torino în 1578 odată cu mutarea reședinței Casei de Savoia. Cea din urmă schimbare de propietar are loc în 1983, când ultimul rege al Italiei îl donează Vaticanului.

După perioada medivală, lințoliul revine în atenția publicului în 1898. Avocatul italian Secundo Pia realizează prima fotografiere a pânzei. După devoloparea negativului constată că urmele vagi ale chipului și conturul trupului in realitate, devin extrem de vizibile în fotografii. Mai mult de atât, proporțiile anatomice și fiziologice sunt foarte de precise. Cercetările ulterioare relevă că este vorba despre un bărbat în jur de 1 metru și 80 de cm înaltime, de aproximativ 30 de ani și de rasă semitică. De asemenea, rănile de pe trup corespund cu exactitate relatărilor crucificării lui Iisus din Nazaret. Petele de sânge prezente pe pânză au grupa AB, des întîlnită printre evreii din Orientul Mijlociu și extrem de rară în rândul europenilor.

Nu în ultimul rând, particulele de polen descoperite în țesătura pânzei, provin în majoritate de la specii de plante care cresc numai în Orientul Mijlociu. 

În ciuda acestor studii, în 1988 giulgiul este supus testului de datare cu carbon 14 în trei laboratoare din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Elveția. Toate plasează proveniență pânzei în perioada 1260-1390. La finalul secolul al XX-lea mai mulți savanți au afrmat că mostrele analizate au fost prelevate din zonele expuse acțiunii incendiului prin care a trecut, ceea ce i-a alterat continuțul de carbon și implicit corectitudinea plasării în timp.

Cel mai nou studiu de datare, efectuat în 2022 cu ajutorul razelor X, contrazice testul carbon 14 și plasează țesătura în urmă cu aproximativ 2000 de ani. Adică, posibil contemporană cu patimile lui Iisus Hristos.

Indiferent dacă este autentic sau nu, Giulgiul din Torino reprezintă pentru creștini o icoană care amintește de suferințele Mântuitorului.  

Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați: istorie ne ajută să înțelegem prezentul și să facem alegeri corecte în viitor.