Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Azilul şi împărăţia

1280px-risd-couture-decadence-of-romans.jpg

Image source: 
Dilema Veche

Vreau să-mi închei anul uitîndu-mă ca mîța-n calendar într-o carte pe care n-am mai deschis-o de 10-15 ani, cea mai controversată dintre operele istoricilor romani. Cu minunata și scandaloasa Historia Augusta și-au spart capul, înamorați, mari cărturari, de la Casaubon la Syme. 

V-aș invita să răsfoim acest document de parcă ar fi un catalog de pipe într un lounge din aeroport, adică fără nici un gînd în minte, și în orice caz fără să ne apucăm să ne întrebăm care dintre decretele senatului citate acolo de cei (zice manuscrisul) șase autori din vremea lui Dioclețian și Constantin cel Mare sînt de fapt falsificate de autorul unic care scrie pe la 400 d.Hr. etc. etc. Nu mai țin minte unde avea Nichita Stănescu un mic text în care se arăta fascinat de haosul multicolor din Viețile celor doisprezece Cezari și de franchețea anticalofilă (de-ar fi așa simplu!) a lui Suetonius. Viețile… nu trec de Domițian, iar Historia Augusta începe abia la Hadrian și termină cu Carinus, cu alte cuvinte, e sursa antică cea mai completă pentru biografiile imperiale din secolele II și III d.Hr. Dar cele două texte se înrudesc în pitorescul lor avangardist, și o să fac aici, așa cum se face o cură de pepeni, o cură de citate pe care le găsesc acum răsfoind la întîmplare volumul tradus de David Popescu și Constantin Drăgulescu (Editura Științifică, 1971).

O să fie puțin ca la nebuni. Nu știu dacă sper ca textul să producă un șoc dada sau o iluminare satori, dar e clar că pentru estetica aleatoare din Historia Augusta, ecourile de tabloid se învecinează brutal cu înțelepciunea și cu taxidermia de Reader’s Digest. „Din Pannonia a venit un bărbat orb și atingîndu-se de Hadrian, care avea febră, și-a recăpătat vederea, iar pe Hadrian l-a părăsit febra.“

Citiți continuarea articolului semnat de Cătălin PAVEL în Dilema Veche aici

124