Cine sînt datornicii?

Pentru că în regimul comunist banul nu era niciodată capital, adică nu producea, avea statutul oricărui obiect: dacă tot stă degeaba, mai bine să-l folosim pe rînd (cu condiţia să nu-l uzăm prea tare).

A existat, mai ales la începutul anilor 2000, o adevărată febră a creditelor – e drept, stimulată din plin de către bănci, prin reclamele agresive la celebrele „credite cu buletinul“. Ea a cuprins mai ales persoane tinere, pînă în 40 de ani, care se îndatorau pentru te miri ce – de la cumpărarea unui apartament pînă la haine „de fiţe“ sau mult-visate vacanţe în locuri pînă nu de mult interzise. Ulterior s-a dovedit că multe din aceste credite fuseseră peste puterile de plată, mai ales că nu era greu să te îndatorezi simultan la mai multe instituţii de credit. Oameni uşuratici? Inconştienţi? Nu neapărat. Lipsiţi de cultură financiară? Posibil.

Tinerii respectivi acumulaseră frustrări în anii ’90, cînd inflaţia galopantă făcea iluzorie orice şansă de a achiziţiona un lucru mai însemnat. În plus, inflaţia îi învăţase că banul pe care nu-l cheltuieşti azi, mîine nu mai valorează nimic, deci orice reflex de economisire fusese temeinic anihilat. Urmaseră zece ani (1999-2008) de continuă creştere economică. Cei mai mulţi salariaţi erau obişnuiţi ca, măcar o dată pe an, să capete o majorare de salariu. Dacă-şi schimbau locul de muncă, era întotdeauna pentru a merge într-unul mai bine plătit. Cine nu-şi mai aminteşte, să consulte datele INS privind evoluţia salariului mediu (chiar calculat în dolari) din acea perioadă. Şi-atunci, chiar dacă împrumutul pe care-l făceai se traducea într-o rată cam la limita suportabilităţii, puteai fi sigur că peste unul-doi ani acea rată avea să reprezinte o sumă modestă în raport cu venitul tău. Pentru tinerii care intraseră pe piaţa muncii în anii ’90 şi s-au format ca adulţi în anii care au urmat, mitul zilei de mîine mereu mai bune era pe deplin justificat. Faptul că au venit ani cu diminuări ale salariilor şi pierderi ale locului de muncă i-a luat pe nepregătite şi a produs, după 2010, credite neperformante care însumează zeci de miliarde.

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche