Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Artă deşteaptă

Săptămâna trecută, am asistat la prezentarea (comentată) a câtorva imagini realizate de un artist polonez de mare succes. Îl cheamă Miroslaw Balka, are lucrări în toate marile colecții ale lumii, e invitat să expună în muzee și galerii de top, pe scurt, e o vedetă.

Din ziua aceea, n-am încetat să bombăn… Acru, reacționar, bătrâneşte. Am văzut, în ultimele decenii, mari cantități de produse artistice de acest tip. Toate sunt ingenioase, „hoațe“, patetice sau bășcălioase (după caz). Toate sunt „deștepte“. Făcute să te lase cu gura căscată, să-ți dovedească cât ești de lipsit de idei și de imaginație. Nu vor să te seducă, să te facă să te simți bine, să te ducă dincolo de contingențe, să te pună pe gânduri. Vor să te hărțuiască, să te bage cu nasul în derizoriu, în tot felul de mici și mari orori, dar mai ales în culisele eului dilatat al artistului, în zglobiile lui tresăriri metafizice.

Nu mai fac de mult critică de artă, așa că nu voi proceda analitic. Voi povesti, pur și simplu, cam ce am avut de văzut. În mare, e vorba fie de artă „conceptuală“, fie de „instalații“, în orice caz de obiecte situate între abstracțiune „fină“ și vehemență senzorială. Artistul declară că nu vrea să dea răspunsuri ușoare, ci să pună întrebări grele. De pildă: intri într-o sală în care tronează două uriașe containere cu apă. Apa trece dintr-unul într altul (cu zgomotul aferent), iar tu te simți mic și amenințat. Sau: intri în altă sală, ocupată de un soi de vagon uriaș și întunecat. Poți intra în el, urcând o rampă, cu rezultatul că înăuntru ți se face frică și îți pierzi simțul de orientare. Sau: traversezi o cameră cu un plafon artificial foarte mohorât, astfel încât, cu el deasupra capului, te simți apăsat, stresat, oprimat. Altădată, chemat să creeze o ambianță „provocatoare“ pentru o expunere muzeală de capodopere medievale și renascentiste, artistul polonez are o idee: cu ce se ocupă tablourile expuse? Preponderent cu imagini ale corpului omenesc. Păi, atunci, pe coridoarele muzeului, instalăm niște ventilatoare ample, care îl fac pe vizitator să-și simtă propriul corp: fragil, viu, vulnerabil. Nu e tare? Când i se pun întrebări, artistul are referințe subtile: Lévi-Strauss, haikuurile japoneze, Kantor, Beckett, Homer, Michel Foucault etc. Umblă la simboluri adânci. V-ați gândit vreodată că prezența unui lichid într-o lucrare semnalează faptul că 70% din corpul nostru este făcut din apă? Și că evacuăm constant lichide „semnificative“, cu gust specific (sânge, sudoare, lacrimi, urină)?

Citește articolul integral în Dilema Veche

1040