Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


A treia Românie?

vintila_mihailescu2_750.jpg

Vintilă MIHĂILESCU
Vintilă MIHĂILESCU
Image source: 
theindustry.ro

De ceva vreme, mă întorc din va­can­ță cu aceeași convingere: Romania, always surprising a fost și va rămîne multă vreme cel mai bun brand de țară, îmbinînd genial adevărul social cu fantasma publicitară. Căci România este mereu surprinzătoare, iar turistul postmodern, după cum ne asigură economiștii americani Pine și Gilmore, nu mai cumpără doar marfă & servicii, ci vrea să i se ofere „experiențe“ de neuitat. Iar o călătorie prin România chiar are toate șansele să fie „de neuitat“…

Teoretic, statul român a avut grijă ca turistului, străin sau român, să i se ofere toate informațiile de care are nevoie pentru o astfel de experiență prin grădina Carpaților, drept care a „implementat“ în fiecare sătuc un „centru de informare turistică“. Clădirile sînt, uneori, singurele „moderne“ din localitate, partea proastă este că nu sînt aproape niciodată și nicăieri deschise. E bine măcar că sînt – mi-a explicat o dată un localnic –, că nu se știe la ce-or să folosească odată… Am preferat deci să rămîn fidel principiului meu, „prima la stîn­ga, a doua la dreapta“ – și astfel, porniți spre Bușteni, am ajuns (la recomandarea expresă a fiului nostru) la… Baia de Fier.

Primul lucru pe care l-am auzit la pensiunea recomandată de băiatul nostru, după „Bine ați venit“, a fost „V-am pregătit masa dumneavoastră“. Am fost de sute de ori în zonă, dar eram pentru prima dată la această pensiune. Cui nu-i place să aibă o masă „personală“ oriunde s-ar duce? Fără ifose, pe masa „noastră“ ni s-a așternut o țuică minunată, cu slană și ceapă, așa, ca după drum. Era o pensiune elaborat primitoare, răsfirată într-o fostă livadă, cu multe „masa dumneavoastră“, cu locuri de joacă pentru copii, răspîndite în așa fel încît să nu deranjeze pe nimeni, și cu un zăvoi de mesteceni cu cîteva măsuțe pentru cei mari și un cort indian (autentic!) pentru cei mici. Serviciul era gîndit cu un firesc atît de rafinat, încît chiar aveai impresia că ești la tine acasă și faci ce vrei.

„Pensiunile“ s-au înmulțit spectaculos în ultima vreme. Ele pot fi împărțite, grosso modo, în două categorii: unele pretențioase, scumpe și proaste, și altele – tot mai multe! – în genul celei de la Baia de Fier. Nu este vechea ospitalitate, dar nici noua industrie hotelieră, ci mai degrabă ceea ce s-ar putea numi turism de gospodărie, mai mult primitor decît politicos. Este ceva similar cu ceea ce vechii doimaioți probabil că mai țin minte: turismul de curte, cu grupuri care trag mereu la aceeași tanti sau mami, unde au ajuns să se simtă ca acasă. Neprimitoare pentru necunoscuți, aceste pensiuni pot deveni raiul pe pămînt din momentul în care „se intră în vorbă“. Am ajuns, de pildă, pe înserat, la o pensiune de la poalele Retezatului, deja aglomerată. Ne-a primit o bătrînică uscată și cu priviri de Muma Pădurii. Am încurcat-o… – ne-am spus, din ochi, eu și soția mea. Am prins însă un moment potrivit și i-am admirat gospodăria, după care am ajutat-o puțin să punem masa. Zgripțuroiaca s-a dat de trei ori peste cap și a devenit cea mai înduioșătoare bunicuță. La plecare, ne-a făcut și o bocceluță cu merinde, „să aveți la drum“. E simplu: Hable con ella…

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche