Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Noi sîntem o altă generaţie!“

vintila_mihailescu2_750.jpg

Vintilă MIHĂILESCU
Vintilă MIHĂILESCU
Image source: 
theindustry.ro

Am ajuns la inevitabilul subiect‚ „România, țară ex-comunistă“. Iar eu, crescut în România asta democratică și nu în cea comunistă, mă simt, subconștient, acuzat de trecutul repus pe tapet și simt nevoia imediată de a mă apăra, de a mă justifica și de a oferi explicații pentru a mă distanța de acest moment istoric despre care străinilor le place atât de mult să vorbească [și] încerc din răsputeri să le arăt că sunt altfel. Că noi suntem o altă generație!

Acest strigăt de revoltă, așezat modest de Alexandru Gheorghe în colțul poștei redacției dintr-un număr anterior al Dilemei vechi, rezumă sui generis o ruptură socială care se desfășoară sub ochii noștri, fără ca noi să fim prea conștienți de ea: intrarea pe scenă a primei generații post- revoluţionare. Primii douăzeci de ani ai lui Brucan s-au încheiat, trăiască ceilalți douăzeci de ani!…

Generația mea (în jur de patruzeci de ani în momentul Revoluției) a fost la putere în toată această perioadă. O generație în sens sociologic, bineînțeles, nu strict cronologic, împărtășind un trecut care îi lega pe toți membrii săi și un viitor care îi polariza pe cei mai mulți dintre ei. Și chiar când se urau sincer și profund, membrii acestei generații se recunoșteau între ei, căci vorbeau aceeași limbă. Personal, am fost prieten în tinerețe cu un prim-ministru, coleg de liceu cu un altul, coleg de facultate cu o duzină de demnitari și, prin eternele lanțuri ale slăbiciunii, am făcut cunoștință cu mulți alții. Nu am fost apropiat cu nici unul dintre aceștia, dar știam „de unde să i apuc“ – un soi de „al cui ești“ din lumea rurală. Desigur, această generație postdecembristă a fost condiționată inițial de generația de continuitate a lui Ion Iliescu & Co., dar a fost totuși generația Revoluției. Da, știu, deziluzia ce a urmat euforiei revoluționare a acreditat imaginea loviluției și ne-a împiedicat până în ziua de astăzi să luăm în serios cele întâmplate atunci. Dar, așa cum cealaltă lovitură de stat, care a dus la instalarea comunismului, nu a fost o evoluție organică, ci o revoluție în toată puterea cuvântului, tot astfel și această răsturnare radicală de regim a fost o revoluție și nu o simplă și firească evoluție. Naivitatea a constat doar în așteptarea unui miracol: totul se va schimba peste noapte. Or, istoria nu cunoaște miracole, iar societatea nu se schimbă peste noapte. Vulpoiul bătrân de Brucan ne-a avertizat, dar atunci ne-am enervat cu toții; acum ne-a trecut…

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche