Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Concertele de Anul Nou: de la Haddaway și Milli Vanilli, la Corina Chiriac și Adrian Daminescu

concerte_an_nou_haddaway_milli_vanilli_corina_chiriac.png

Revelion retro, în Piața Constituției (Sursa foto: site ARCUB)
Revelion retro, în Piața Constituției (Sursa foto: site ARCUB)

Bucureștenii sunt așteptați în noaptea de Anul Nou în Piața Constituției, la un concert pentru nostalgicii după muzica anilor 90. Primăria Capitalei organizează de la ora 17.30 un Revelion ”Disco Night Fever”, cu hituri care au marcat generații întregi, precizează municipalitatea.

În anii 90 dominau clasamentele mondiale, iar hiturile lor răsunau din toate boxele: în discoteci, la terase, în mașini. Acum au ajuns la vârsta de 50 de ani și după ce au vândut milioane de copii ale albumelor scoase de-a lungul timpului, vin în Piața Constituției din București, pentru un concert retro.

Unul dintre numele emblematice ale stilului pop-dance de acum 25 de ani este Haddaway. Germanul care a scos hit după hit în anii 90 va cânta în fața Casei Poporului piese ca ”What is Love”, ”Life” și ”Rock my Heart”.

Un alt nume cândva uriaș, Milli Vanilli, vine la București în noaptea de Anul Nou. Trebuie precizat însă că pe scena din Piața Constituției nu vor urca cei doi celebri dansatori pletoși, care au făcut senzație în anii 80-90, ci vocile din spatele lor. Formația a fost protagonista unui scandal uriaș acum mai bine de două decenii, când s-a aflat că de fapt cei doi presupuși cântăreți doar făceau play-back și dansau. Trupa a fost nevoită să înapoieze premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou.

Haddaway și Milli Vanilli nu sunt singurii artiști celebri în anii 90 care vin la București în noaptea de Anul Nou. Rapper-ul american Turbo B, de la trupa Snap, va urca și el pe scena din fața Palatului Parlamentului. Tot acolo vor cânta și formații românești sau din Republica Moldova, precum Vunk, Holograf și O-Zone.

Altă petrecere de Anul Nou în București va avea loc la Arenele Romane, unde urcă pe scenă trupe ca Moonlight Breakfast, Șuie Paparude și Golan.

În noaptea de Anul Nou, Primăria municipiului Sibiu organizează în Piața Mare, de la ora 21.30, un program muzical, cu artiști din mai multe generații. De la The Motans, până la Corina Chiriac, Luminița Anghel, Daniel Iordăchioaie și Adrian Daminescu.

La Cluj-Napoca, petrecerea de Revelion începe la ora zece seara, cu un concert susținut de trupa Datina. DJ Project va urca apoi pe scenă la 22:50 și va întreține atmosfera din Piața Unirii până aproape de miezul nopții.