Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Secetă inedită în Danemarca, prima după anul 2006

copenhaga.jpg

Copenhaga
Sursa imaginii: 
pixabay.com

De peste două săptămâni, Danemarca nu a mai înregistrat precipitaţii. Un fenomen ce nu a mai fost întâlnit în ultimii 17 ani, potrivit Agenției Naționale Daneze de Meteorologie, potirivt AFP.

O mare parte a Scandinaviei s-a confruntat cu un sfârşit de primăvară uscat, care a crescut riscurile de declanşare a unor incendii de pădure, inclusiv în Suedia, relatează Agerpres. 

În Danemarca, luna mai 2023 a fost deja cea mai secetoasă lună mai din ultimii 15 ani, potrivit autorităţilor daneze.

„Este cea mai lungă perioadă fără precipitaţii înregistrată vreodată după data de 1 ianuarie 2006”, a anunţat Institutul naţional de meteorologie din Danemarca (DMI) într-un comunicat.

Situată în zona temperată din nordul Europei, această ţară scandinavă are rareori parte de perioade lungi lipsite de precipitaţii.

Potrivit autorităţilor daneze, precipitaţiile ar trebui să fie slabe, chiar inexistente, în săptămânile viitoare, ducând la un risc sporit de incendii de pădure.

În 2007 şi 2008, 14 zile consecutive fără precipitaţii au fost recenzate în Danemarca. În 1992, doar un mililitru de ploaie a fost înregistrat în luna iunie.