Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Asia a intrat în Anul Calului

asia_a_intrat_in_anul_calului.jpg

Anul Calului în Japonia (Foto: Reuters/Yuya Shino)

Debutul acestui an nou a avut loc la 6 dimineaţa, ora Beijingului. China în particular, dar şi Vietnamul şi alte ţări asiatice în care există mari diaspore chinezeşti au celebrat anul nou cu tradiţionale focuri de artificii. În opinia previzioniştilor, Anul Calului se anunţă însă unul agitat şi chiar nefast.

Calul este asociat în mod tradiţional în China cu loialitate şi energie. Motiv pentru care calul este animalul cel mai popular din calendarul lunar, după dragon. Problema este însă că anul acesta, Calul este însoţit, asociat de această dată cu lemnul ca material, ca element. Se vorbeşte deci de anul Calului de lemn.

Reamintim că prezicerile în Asia se bazează pe credinţe milenare, iar evenimentele sunt dictate de cinci elemente care constitutie universul: metalul, lemnul, apa, focul şi pământul. Calendarul lunar după care se ghidează asiaticii şi în particular chinezii se derulează într-un ciclu de 12 ani, fiecare an fiind simbolizat de un animal. Pe poziţia a şaptea se găseşte Calul. Or apropierea calului de un material care este şi un combustibil precum lemnul se va traduce printr-un an extrem de volatil şi agitat, afirmă specialiştii.

 

Scandaluri, conflicte, explozii şi dispute violente vor marca acest an

 

Conflictele pot fi doar diplomatice, dar maeştrii feng shui atrag atenţia că acestea pot degenera în războaie. Toată lumea se gândeşte evident la un probabil conflict sino-japonez legat de insulele Diaoyu/Senkaku, controlate de Beijing, dar revendicate de Tokyo. Ca să-şi justifice sumbrele preziceri, istoricii reamintesc că precedentul an al Calului de lemn a fost 1954, an marcat de experienţe atomice americane şi sovietice, dar şi de înfrângerea trupelor franceze la Dien Bien Phu, eveniment care a marcat pentru Franţa pierderea Indochinei.

Anul Calului de lemn se anunţă nefast la capitolul catastrofe naturale. Astrologi chinezi citaţi de agenţiile de presă prezic erupţii vulcanice şi cutremure în China, Indonezia şi Japonia, lucru care în treacăt fie spus nu era greu de prezis, ţinând cont de plăcile tectonice care traversează respectiva regiune a globului.

În fine, pe plan economic, previzioniştii spun că occidentalii, în particular Statele Unite şi Europa vor beneficia în acest an de progrese "vizibile", în timp ce economiile orientale şi deci cele asiatice o vor duce mai greu, ba chiar vor da înapoi.

 

Cum au celebrat joi seară chinezii intrarea în acest nou an?

 

Vedeta televiziunii naţionale chinezeşti CCTV a fost actriţa franceză Sophie Marceau. Ea le-a prezentat chinezilor, în limba lor, urările de An Nou, urări urmărite de 750 de milioane de telespectatori. Actriţa al cărei semn zodiacal chinezesc este tocmai calul a profitat de eveniment pentru a interpreta împreună cu starul local şi francofon al muzicii pop Liu Huan melodia "La vie en rose".

Invitaţia făcută celebrei actriţe franceze de televiziunea naţională se înscrie în ceremoniile de celebrare a 50 de ani de când Franţa şi China populară au stabilit relaţii diplomatice.

De altfel, acest An Nou chinezesc este sărbătorit cu fast în tot acest week-end şi de chinezii care au emigrat la Paris şi în general, în Franţa. Comunitatea chinezilor este estimată la un milion de persoane în Hexagon şi ea îşi găseşte originea în primul Război Mondial. Acum o sută de ani, în urma unor acorduri cu Guvernul de la Paris, zeci de mii de chinezi, în mare parte din regiunea Shanghai, au sosit în Franţa–unii istorici spun "importaţi"-ca să asigure un sprijin logistic armatei franceze plecate pe front. În mine, în uzine, în exploatări forestiere sau pe şantiere navale, peste tot unde era nevoie de braţe de muncă au fost trimişi şi chinezi. Inclusiv la sfârşitul conflagraţiei, pe câmpurile de luptă, pentru a demina terenul.

Între 1918 şi 1922, mare parte din cei circa 140 de mii de chinezi veniţi aici a fost însă trimisă acasă. Doar între trei şi cinci mii au reuşit să scape de repatriere stabilindu-se deci în Franţa, unii în nordul ţării, dar mulţi mai ales la Paris, unde au devenit vânzători ambulanţi, patroni de restaurante sau angajaţi în industria textilă. Acestei prime diaspore i se adaugă repede în anii '20 circa două mii de aşa-zisi "studenţi-muncitori", veniţi să se şcolească în Occident, dar şi să muncească în uzinele de aici. Printre ei se numără şi viitorii lideri ai Chinei comuniste, Ciu En-Lai şi Deng Xiaoping.

Al treilea val de imigranţi chinezi soseşte în Franţa la sfârşitul anilor '40, după victoria comuniştilor chinezi. În fine, un ultim contingent de chinezi soseşte în Hexagon începând cu 1975, anul terminării conflictului din Vietnam. E şi epoca în care arondismentul 13 al Parisului se transformă într-un uriaş Chinatown, cel mai important din Europa occidentală. Nu e de mirare că Franţa a devenit astfel şi prima destinaţie europeană a turiştilor chinezi.