Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tunsoarea Kim Jong-un, obligatorie în Coreea de Nord?

Bărbaţii din Coreea de Nord au primit ordinul de a adopta tunsoarea liderului Kim Jong-un. Informaţia apare în presa internaţională, dar este aproape imposibil de verificat, în condiţiile opacităţii regimului stalinist de la Phenian.

Zvon sau realitate absurdă? Bărbaţii din Coreea de Nord sunt obligaţi să se tundă ca liderul lor, Kim Jong-un, potrivit unor informaţii apărute în presa internaţională, informează independent.co.uk. Alte ştiri arată că ar fi vorba de fapt de studenţii de sex masculin, nu de toţi bărbaţii din ţară.

Un ghid de conduită alcătuit de regimul de la Phenian a fost impus în Capitală acum două săptămâni, conform BBC.

Tunsoarea lui Kim Jong-un (ras în părţi şi cu părul vâlvoi în vârful capului) ar fi fost impusă şi în restul ţării.

"Tunsoarea conducătorului nostru este foarte specială. Nu se potriveşte mereu oricui, pentru că oamenii au chipuri şi capete de forme diferite", spune o sursă pentru Radio Free Asia.

Anul trecut, Coreea de Nord a publicat o listă cu cele zece modele aprobate de tunsori şi coafuri socialiste.

Astfel de informaţii despre Coreea de Nord sunt greu de verificat. La începutul acestui an, s-a zvonit că postul naţional de televiziune ar fi anunţat că statul nord-coreean a reuşit să trimită un astronaut pe Soare!

Fostul lider nord-coreean, Kim Jong-il, a avut o tunsoare similară, deşi ceva mai voluminoasă, pentru a-l face să pară mai înalt.