Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Compozitorul muzicii din "Zorba grecul", internat în spital

Compozitorul coloanei sonore a filmului "Zorba grecul" a fost internat în spital. Mikis Theodorakis are nevoie de îngrijiri medicale, din cauza unei infecţii respiratorii.

Mikis Theodorakis a fost internat în spital luni, 23 decembrie. Medicii de la clinica din Atena unde a fost internat artistul spun că starea sa de sănătate nu prezintă motive de îngrijorare. "Starea lui de sănătate nu prezintă motive de îngrijorare, dar el trebuie să rămână internat pentru câteva zile înainte de a putea să se întoarcă acasă", se arată într-un comunicat al spitalului.

În vârstă de 88 de ani, Mikis Theodorakis este unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori greci. El a devenit celebru graţie coloanei sonore a filmului "Zorba grecul" (1964), recompensat cu trei premii Oscar.