„Tiriplici” de stânga, „tiriplici” de dreapta sau nostalgia economiei socialiste

carbune_1.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Vremurile economice complicate pe care le traversăm nasc idei tot mai orginale. Un pachet de teme este despre intervenția statului în economie. Din toate părțile se așteaptă ajutor de la stat. Unele persoane fizice cu venituri scăzute vor să primească vouchere. Alte persoane fizice cu împrumuturi la bănci își doresc o amânare a plății ratelor, ceea ce au și primit.

Companiile din tot mai multe sectoare economice afectate de creșterea prețurilor solicită subvenții, ajutoare de stat sau plafonarea prețurilor materiilor prime pe care le utilizează.

Sunt multe industrii care cer intervenția statului: industria alimentară, sectorul agricol, companiile de procesare a materiilor prime agricole, sectorul de construcții, care are nevoie de deblocarea contractelor cu statul din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții, iar furnizorii de energie electrică așteaptă ca statul să plătească diferența dintre prețul plafonat și cel de piață.

Dar, cererile privind intervenția statului sunt mult mai complexe. De exemplu, în fiecare zi politicieni de stânga și de dreapta adaugă noi idei, care mai de care mai interesante, care, în esență, duc la implicarea statului în domeniul economic. Ieri, dl. Ciolacu, președintele PSD, a sugerat, printre dinți, că împreună cu plafonarea prețurilor carburanților ar trebui să existe și un plafon de profit pentru companiile petroliere. Ideea era ca firmele cu profituri mari să scadă prețurile. Cum și-o putea imagina că poate funcționa așa ceva, doar dl. Colacu știe?

În practică, se aplică deja o supraimpozitare a profiturilor excepționale obținute de companiile din sectorul energetic, respectiv cele din domeniul gazelor naturale și energiei electrice.
Diferența de abordare este mare. În varianta supraimpozitării, companiile sunt lăsate să stabilească prețul de piață, iar profiturile considerate că provin dintr-o situație de piață excepțională sunt încasate la buget. După aceea se pot aloca pentru a proteja consumatorii vulnerabili în fața creșterii prețurilor.

În varianta liderului PSD, statul, prin ce instituții și în ce calitate este neclar, ar trebui să analizeze activitatea companiilor, să constate că profitul este prea mare și să impună, prin ce pârghii nu este clar, o scădere a prețului final și implicit a profitului. Ar fi o performanță pe care, în ultimii ani ai socialismului, nici măcar Comitetul de Stat al Planificării nu o mai reușea. Dar, nostalgia unei economii de comandă reapare chiar și după 30 de ani de economie de piață.

Revenirea la utilizarea centralelor energetice pe cărbune în mai multe state europene a creat și în România un val de entuziasm. Unii o văd ca pe o revanșă împotriva ideilor europene privind renunțarea treptată la utilizarea cărbunelui și ca pe o abandonare parțială a ambițiilor de mediu ale Uniunii Europene. Nu este adevărat. Cel puțin deocamdată, țintele politicii de mediu rămân neschimbate.

Pentru a mai tempera bucuria revenirii industriei energetice bazată pe cărbune în România să reamintim unde ajunsese aceasta în urmă cu câțiva ani. Astfel, datoriile acumulate de câteva firme din domeniu erau următoarele: Compania Națională a Huilei a strâns datorii de 5,1 miliarde lei, Complexul Energetic Hunedoara a acumulat datorii de 1,2 miliarde lei, Societatea pentru Închiderea Minelor a ajuns la datorii de un miliard de lei, iar Societatea Națională a Cărbunelui a strâns datorii de 418 milioane lei.

În total, datoriile ajung la aproximativ 7,8 miliarde lei, iar suma este parțială, pentru că se referă doar la câteva companii pe o perioadă limitată. Trebuie precizat că aceste datorii de aproximativ 1,5 miliarde euro sunt către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, adică la fondul de pensii, dar și la fondul de sănătate. Ca să înțelegem și o parte din motivele pentru care sistemul de pensii și cel de sănătate sunt subfinanțate.

Marcel Ciolacu se arată exasperat de „tiriplicii” care contestă toate ideile economice ale PSD și amenință, voalat, cu ieșirea de la guvernare. Ar fi păcat. Am pierde spectacolul coaliției „tiriplicilor” de stânga și de dreapta.