Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Datoria externă scade, investiţiile publice întârzie

Datoria externă a României este în scădere. Vârful datoriei publice externe a fost atins în anul 2009, atunci când statul român a contractat un credit de 20 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială, din care au fost trase 12 miliarde euro.

După şase ani, mai mult de jumătate din datoria către creditorii internaţionali a fost plătită la timp şi fără mari probleme de către Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională. Din împrumutul acordat de FMI mai sunt de rambursat doar 165 milioane de euro, o sumă practic nesemnificativă, în vreme ce către Comisia Europeană şi Banca Mondială mai sunt de plătit puţin peste 6 miliarde euro.

Există, aşadar, două instituţii care achită împrumutul: Banca Naţională către Fondul Monetar Internaţional: Ministerul Finanţelor către Comisia Europeană şi Banca Mondială.

În funcţie de instituţia care achită creditele, efectele în economie pot fi diferite. Plăţile BNR pot influenţa piaţa valutară şi nivelul rezervei administrată de banca centrală, dar în aceşti ani, nu s-au resimţit efecte importante.

În schimb, plăţile efectuate de la bugetul de stat se reflectă asupra indicatorilor bugetari, nivelului investiţiilor publice şi implicit asupra deficitului bugetar.
De aceea, este foarte importantă destinaţia împrumutului. Dacă banii au fost folosiţi pentru a efectua plăti curente, inclusiv pentru plata pensiilor şi salariilor, rambursarea împrumutului poate deveni o problemă. Ideal ar fi ca banii împrumutaţi să fie utilizaţi pentru investiţii cu efect de antrenare în economie. Nu a fost însă cazul în ceea ce priveşte împrumutul luat de România de la creditorii internaţionali.
Banii au fost folosiţi, în primul rând, pentru a acoperi nevoile bugetare curente, fie că a fost vorba de pensii sau salarii, cofinanţarea fondurilor europene sau cheltuieli curente.

Datoria privată externă trebuie privită oarecum separat. În anii de dinainte de criză, băncile au finanţat puternic economia românească. De asemenea, companiile străine au apelat destul de des la împrumuturi de la compania-mamă. Aceasta a dus la creşterea semnificativă a datoriei private externe.
A urmat criza şi dezintermedierea, adică ieşirea treptată a liniilor de finanţare bancare. Rezultatele se văd. Vârful datoriei externe a fost în anul 2013 de 102,7 miliarde euro. În aprilie 2015, datoria externă a scăzut la 92,3 miliarde euro. Scăderea vine şi din zona publică şi din cea privată. Ambele ”tabere” şi-au redus nivelul datoriei.

Marea problemă rămâne. Indiferent de nivelul datoriei publice, fie că a fost vorba de 50% din PIB sau de 44% din PIB, cât este în acest moment, efectele împrumuturilor în economia reală sunt extrem de puţin vizibile. 

Rubrică realizată cu sprijinul OMV Petrom.

877