Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ce urmează pentru Grecia

Este Grecia o afacere a celor 18 state din zona euro sau este o problemă a Uniunii Europene? După anularea sumit-ului de duminică al statelor din Uniune, răspunsul este acela că decizia privind datoria Greciei se restrânge la zona euro. Desigur, acest lucru va reaprinde dezbaterile privind deficitul de democraţie care planează asupra deciziilor europene luate în contextul diverselor crize. În mod normal, decizia ar trebui luată în Parlamentul European, aşa cum, bunăoară, Alexis Tsipras şi-a însoţit propunerile de reforme trimise partenerilor europeni cu aprobarea acestora de către Parlamentul grec.

Este clar că problema Greciei este una europeană, din cel puţin două motive. Primul, este legat de faptul că toate economiile europene, inclusiv cele din afara zonei euro, au datorii publice semnificative, deci o soluţie greacă poate fi considerată un precedent sau, eventual, un drum de urmat. În al doilea rând, o decizie care implică ieşirea Greciei din zona euro, chiar şi pentru o perioada limitată de timp, va avea efecte majore asupra întregii economii europene.

Dincolo de observaţiile ce ţin de aspectele democratice, să ne întoarcem la temele economice. Prezent miercuri, 8 iulie a.c., în faţa Parlamentului European, premierul grec a promis că până a doua zi va transmite partenerilor europeni şi finanţatorilor propunerile de reformă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Lista include măriri de taxe şi impozite, reforme ale sistemul de pensii şi administraţiei publice şi privatizarea unor active ale statului.

Reformele pe care şi le propune guvernul Tsipras şi care au fost aprobate şi de Parlamentul grec nu vor fi simplu de pus în practică. Iată doar câteva exemple de probleme cu care se confruntă Grecia. În materie de evaziune fiscală, autorităţile franceze au transmis fiscului grec, în anul 2010, o listă cu aproximativ 2.000 de greci, armatori, oligarhi, artişti şi oameni politici, aflaţi în atenţia autorităţilor pentru o posibilă evaziune fiscală. De cinci ani, nu s-a întâmplat nimic concret, cu excepţia, poate, a acordului, de care vorbea Tsipras, încheiat cu Elveţia cu privire la schimbul de informaţii bancare.

Sectorul public este una din cheile reformei din Grecia. Michael Lewis, în cartea sa Bumerang, apărută în anul 2011, arăta că după anul 2000, în Grecia, masa salarială din administraţia publică s-a dublat, iar salariul mediu în sectorul public este de aproape trei ori mai mare decât cel din sectorul privat. Este şi un exemplu deja clasic al societăţii publice de transport pe calea ferată. Compania avea o cifră de afaceri de 100 milioane de euro şi cheltuieli salariale de 400 milioane euro, salariul mediu fiind de 65.000 de euro pe an.

Un alt caz complicat este cel al sistemului public de învăţământ, acolo unde există de patru ori mai mulţi profesori pe elev, faţă de Finlanda, sistemul considerat cel mai performant din Europa.

Probleme dificile sunt şi în sistemul de pensii, aflat pe lista lui Tsipras de reforme. Dincolo de situaţia deja notorie a 100.000 de pensionari care şi-au încasat pensiile fără a exista fizic, sistemul grec are probleme de structură, precum prevederea legală care oferă posibilitatea pentru şase sute de profesii să iasă la pensie la vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi la 50 de ani, femeile.

Sunt doar câteva exemple care arată cât de complicată va fi reforma pe care şi-o asumă astăzi guvernul grec. Cu toate acestea, Europa, sau mai precis zona euro, trebuie să aleagă între a mai da o şansă Greciei să producă dovada că, în sfârşit, poate să facă reforme sau să scoată Grecia în afara euro, decizie cu consecinţe imposibil de imaginat astăzi. Între două rele, Europa ar trebui să aleagă răul cel mai mic, acela de a implementa şi urmări deschiderea pentru reforme a guvernului grec.

Rubrică realizată cu sprijinul OMV Petrom.