Exporturi record: părţi bune, zone sensibile

Aşadar, anul 2015 va aduce un nou record al exporturilor româneşti, dar şi o creştere a deficitului comercial, care este deja de 7,1 miliarde euro. Aceste cifre ne arată câteva lucruri bune şi altele mai puţin favorabile ce privesc economia românească. Prima veste bună, este că firmele exportatoare au realizat performanţe notabile şi anul trecut, după ce a existat o temere că exporturile româneşti nu vor putea susţine ritmurile de creştere din anii anteriori.

O altă veste bună este că, într-un moment în care cererea internă este în expansiune, exporturile continuă să susţină creşterea economică a României. Desigur, nu în ultimul rând, exporturile sunt o sursă de valută pentru companii şi pentru economie.

Analiza situaţiei exporturilor ne arată însă şi câteva puncte sensibile ale economiei româneşti. Exporturile indică o anumită ”încremenire în proiect” a economiei. Vorbim despre faptul că 74% din exporturi şi 77% din importuri sunt aşa-numite schimburi intracomunitare, adică reprezintă relaţii comerciale cu economiile Uniunii Europene. În anii de criză, s-a vorbit mult despre diversificarea pieţelor de export, vedem însă acum că această schimbare este foarte dificil de făcut, cu atât mai mult într-un moment în care embargoul impus Rusiei contractă piaţa din afara Uniunii Europene. În al doilea rând, schimburile internaţionale ale României sunt dominate clar de o serie de mărfuri, atât în ceea ce priveşte exporturile, cât şi importurile. Este vorba despre industria auto care deţine 44,5% din exporturi şi 37% din importuri. Ceea ce vorbeşte de la sine despre cât de importantă este industria auto, incluzând şi lohnul auto, pentru comerţul internaţional.

De altfel, situaţia este vizibilă şi în economia reală. România are doi producători internaţionali importanţi, dar şi o mulţime de investitori care lucrează în lohn auto. Desigur, este un progres, trecerea de la lohnul textil din anii 90, la lohnul auto din anii 2010, dar, încă, economia românească rămâne departe de o dezvoltare bazată pe cercetare şi pe industrii cu valoare adăugată mare.

Produsele manufacturate, care includ mărfuri prelucrate din metal, îmbrăcăminte, încălţăminte şi mobilă, reprezintă 32% din exporturi şi 31% din importuri ceea ce vorbeşte de la sine despre persistenţa în economia românească a lohnului industrial.

Aşadar, zonele vulnerabile ale comerţului internaţional sunt date, pe de o parte, de produsele cu valoare adăugată mică, predominant făcute pe baza prelucrării industriale şi, pe de altă parte, industriile şi companiile exportatoare sunt în număr restrâns. Ceea ce explică şi motivul pentru care creşterea economică robustă este încă puţin simţită la nivelul salariaţilor şi, în general, a cetăţenilor români.

Şi mai există un, să-l numim, paradox al economiei româneşti. În mod normal, o economie care bate an de an, record după record, în materie de exporturi, aduce valută în ţară. În astfel de condiţii, moneda locală, leul, ar trebui să se întărească sau să se afle în echilibru în raport cu principalele valute. Iată, însă, că sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an au adus o devalorizare semnificativă a leului în raport cu euro şi dolar. Explicaţia acestei scăderi a monedei naţionale în raport de principalele valute este pusă de analişti pe seama contextului internaţional, extrem de agitat de bursa de la Beijing şi de perspectivele economice ale Chinei. Să adăugăm creşterea dobânzilor la moneda americană şi scăderile bursiere europene, pentru a avea un cadru mai larg al evoluţiei valutare. Morala este că economia românească, oricât de solidă ar părea atunci când privim indicatorii de creştere sau cifrele de export, este încă dependentă de evoluţiile din economia globală. Iar acest lucru este uitat prea uşor de decidenţii politici dispuşi să ia măsuri economice populiste.