Ce rost are impozitarea progresivă

Acestea fiind clarificate, să trecem în revistă argumentele aduse de dl. Florin Georgescu în favoarea adoptării impozitării progresive. În esență, profesorul de economie constată polarizarea accentuată a veniturilor în societatea românească. În al doilea rând, arată că veniturile bugetare sunt printre cele mai scăzute din Europa ca raport din PIB și avansează ideea că indiferent de rezultatele luptei cu evaziunea fiscală sau cu munca la negru, pentru a mări veniturile bugetare este nevoie de o schimbare a impozitării, respectiv renunțarea la cota unică. În al treilea rând, se aduce argumentul că mecanismele de distribuire și redistribuire a veniturilor funcționează ineficient. Toate acestea îl fac pe profesorul Florin Georgescu să propună răspicat introducerea cotei progresive.

De fiecare dată, însă, când se prezintă o pledoarie pentru cota progresivă de impozitare prezint următorul calcul simplu: pentru un salariu de 2.000 lei, impozitul pe venit (în cotă de 10% începând de anul viitor) este egal cu 200 lei. Pentru un salariu de 20.000 lei, impozitul în valoare nominală este de 2.000 lei, adică de 10 ori mai mult decât pentru salariul mic. Desigur, dl. Georgescu și-ar dori ca prin impozitarea progresivă, impozitul pe salariu să fie de 8.000 lei pentru salariul mare. Este posibil și acest lucru, dar trebuie luat în calcul și efectul asupra investitorilor și angajaților celor mai performanți.

Dincolo de pledoaria pentru impozitarea progresivă, în materialul realizat de profesorul Florin Georgescu are o serie de teme interesante. De exemplu, Georgescu vorbește despre cât de riscante sunt pentru economie, politicile prociclice în perioada de creștere. Ceea ce înseamnă că atunci când economia se află într-un ciclu de creștere este nevoie de politici fiscale așa-numite anticiclice, adică de creștere a taxelor și impozitelor sau eventual de păstrarea acelorași cote de impozitare. Totul pentru ca atunci când economia își va schimba ciclul de evoluție, adică va încetini sau va intra în recesiune să existe spațiu pentru o relaxare fiscală. Este exact ceea ce nu a făcut actualul guvern care a continuat măsurile de impulsionare a creșterii, care a dus până la urmă la supraîncălzirea economiei.

În același timp, studiul lui Florin Georgescu prezintă date extrem de interesante privitoare la felul în care s-a desfășurat tranziția în România. Astfel, aplicarea principiului „restitutio în integrum” a însemnat restituirea în bani a 5,5 miliarde euro, din care 4 miliarde prin Fondul Proprietatea și 1,5 miliarde euro prin agenția specializată și Ministerul Finanțelor Publice. În plus, s-au restituit în natură 10.500 de imobile, adică școli, spitale, muzee, biblioteci sau locuințe, 2,2 milioane de hectare de teren, din care 300.000 de hecatare în zona intravilană și mai există în plus, obligații neachitate de către stat în valoare de 5 miliarde euro.

Concluzia este că aceste decizii au accentuat polarizarea veniturilor între cetățeni. Desigur, acest fenomen nu poate fi negat și el este scos în evidență de toate studiile care analizează această temă. În ceea ce privește procesul de restituire a fost mai întâi de toate o decizie politică, iar apoi întregul mecanism a fost viciat cu complicitatea instituțiilor statului. Așadar, polarizarea și diferența de venituri este în mod cert o problemă a economiei și societății românești. Ea însă se poate aplatiza prin politici fiscale dedicate și nu prin introducerea pur și simplu a impozitării progresive care ar afecta și pe salariatul cu venituri peste medie și pe cel care, uneori, la limita legii, a beneficiat de politicile publice din ultimii 28 de ani