
Economie
Legea TVA Split a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Potrivit proiectului care a suferit în Parlament numeroase modificări față de forma inițială propusă de Guvern, sunt obligate să treacă la split TVA doar companiile în insolvenţă şi cele cu datorii la plata TVA.
Sistemul split TVA va fi aplicat obligatoriu doar de către firmele publice și private aflate în insolvență sau care au datorii la plata TVA, în timp ce restul companiilor vor avea libertatea de a-l pune în practică doar dacă vor.
Așadar obligația revine firmelor care la sfârșitul lui 2017 au datorii la plata TVA mai mari de 15.000 de lei în cazul firmelor mari, 10.000 de lei pentru cele medii, respectiv 5.000 de lei datorii la stat realizate de firme mici și persoane fizice. Asta dacă restanțele nu sunt achitate în ianuarie 2018;
Cu alte cuvinte dacă la 1 ianuarie 2018 aceste categorii de contribuabili au datorii la plata TVA mai vechi de 60 de zile vor fi obligați să aplice sistemul split TVA.
Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plăţii eronate până la data corectării acesteia.
Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate.
Amintim șeful statului a promulgat legea adoptată în plenul Camerei Deputaţilor a din data de 13 decembrie.