Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fiscalitate: între precizia elvețiană și haosul românesc

thinking.png

Fiscalitate: între precizia elvețiană și haosul românesc
Image source: 
pixabay.com

Una din cele mai interesante știri economice a venit ieri din Elveția. Agenția Reuters a preluat apelul făcut de ministrul finanțelor elvețian, Ueli Maurer, prin care cere populației să permită guvernului federal să perceapă taxe pentru încă 15 ani. Concret, guvernul federal are dreptul de a percepe taxa federală directă și TVA până în anul 2020. În 4 martie a.c., alegătorii elvețieni se vor pronunța pentru prelungirea sau nu a termenului de a percepe taxe cu încă 15 ani, adică până în anul 2035.

Două treimi din fondurile bugetului federal sunt asigurate prin taxa directă și TVA, iar ministrul finanțelor afirmă că dacă alegătorii vor refuza să prelungească termenul de alocare a taxelor federale, guvernul va trebui să găsească noi surse de finanțare.
  
Interesant este că guvernul federal elvețian încasează taxe de 100 de ani, dar această îndrituire are loc pe perioade limitate. De aceea, este nevoie de referendumul din 4 martie. Vom vedea care va fi rezultatul referendumului din Elveția, dar, de exemplu, în Uniunea Europeană se consideră că o consultare populară pe teme fiscale nu are sens. Adică, se presupune că prea puțini cetățeni ar vota în favoarea perceperii de taxe sau impozite. În absența unor referendumuri pe această temă, statele naționale și-au construit propriile sisteme fiscale, iar schimbările le-au operat mai mult sau mai puțin previzibil.

Astfel, dacă unele state sau chiar Uniunea Europeană pregătesc atent și din timp schimbările fiscale (precum se întâmplă acum cu modificările în materie de TVA de la nivel european). Prin contrast, România a dus impredictibilitatea fiscală pe noi culmi. Toate modificările legislației fiscale s-au făcut fără o analiză de impact, fără dialog cu partenerii din mediul de afaceri și fără o perioadă rezonabilă de implementare a legislației.

Cel mai bun exemplu în acest sens, vis a vis și de abordarea elvețiană, este reducerea la 10% a impozitului pe venit. Nimeni dintre cei care au promovat anul trecut reforma fiscală în România nu s-a gândit că prin scăderea impozitului pe salarii bugetele locale vor rămâne fără o parte importantă din venituri. După aceea s-au căutat tot felul de formule, inclusiv prin bugetul de stat pe anul acesta, pentru a compensa reducerea de venituri ale administrațiilor locale. În orice caz, însă, între precizia elvețiană și haosul fiscal românesc este o diferență extrem de mare.

Dincolo de modificările fiscale, din România sau din Elveția, ieri, Institutul de Statistică a publicat datele privind comerțul internațional al României. Deloc surprinzător, deficitul balanței comerciale continuă să crească și după 11 luni ale anului trecut. Mai exact, deficitul comercial a ajuns la 11,3 miliarde euro, cu aproape 30% mai mult decât în anul 2016. Această evoluție a deficitului explică, orice s-ar spune, fluctuația cursului de schimb leu-euro înregistrată în special în a doua jumătate a anului trecut.

De asemenea, importurile cresc mai mult decât exporturile, în cifre absolute situația fiind următoarea: exporturi de 57,8 miliarde euro și importuri de 69 miliarde euro. 76% din schimburile comerciale sunt realizate în interiorul Uniunii Europene. Iar în ceea ce privește mărfurile care dețin ponderea cea mai mare, situația este neschimbată: mașinile și echipamentele de transport și produsele manufacturate dețin 80% la exporturi și respectiv 67% la importuri.

În fine, o analiză bancară arată două coordonate ale economiei românești din acest an. În primul rând, creșterea economică alertă, cum este numită, se bazează pe industrie și servicii. În schimb, construcțiile bat pasul pe loc. În al doilea rând, mai important, analiza arată că economia s-a întors, după 10 ani, în același loc, cel al supraîncălzirii. Fără să se fi întâmplat, din păcate, schimbări majore de structură. Ceea ce ne spune că din unele puncte de vedere economia bate pasul pe loc.

150