Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prima intenție de naționalizare: Șantierul Naval Mangalia

12.jpg

Prima intenție de naționalizare: Șantierul Naval Mangalia
Image source: 
site-ul oficial Daewoo-Mangalia Heavy Industries

Miercurea trecută, la ședința de guvern, a fost promovat un memorandum prin care statul român își arată intenția de a-și exercita dreptul de preempțiune asupra a 51% din acțiunile Șantierului Naval Daewoo Mangalia. Adică, statul român s-a hotărât să preia pachetul de control la Daewoo Mangalia. Interesant. Dar, este și oportun?

În primul rând, momentul în care statul s-a hotărât să răscumpere Șantierul Naval este mult întârziat. În sensul că încă din anul 2016, acționarul majoritar Daewoo a anunțat că dorește să vândă participația pe care o are la compania din Mangalia. Vânzarea făcea parte dintr-un proces de restructurare a companiei-mamă, Daewoo din Coreea de Sud, care se confruntă cu probleme financiare. De aceea, grupul coreean a decis vânzarea activităților internaționale, inclusiv firma din Mangalia.

Anul trecut, a apărut un cumpărător hotărât, adică firma olandeză Damen, care mai deține, în România, Șantierul Naval din Galați. Afacerea era ca și încheiată. La sfârșitul anului trecut, există un preț, 26 milioane de dolari pentru pachetul acțiuni, există un acord între cele două companii și chiar și o autorizație de la Consiliul Concurenței. Ar mai fi rămas de organizat doar ceremonia festivă de semnare a contractului, când, ieri, a apărut anunțul premierului că statul este interesat să își exercite dreptul de preempțiune.

Într-o emisiune de televiziune, premierul Mihai Tudose s-a arătat hotărât să ducă procesul de cumpărare a Șantierului Naval până la capăt. Faptul că statul strică o afacere deja parafată între Daewoo și Damen pare a fi cea mai mică problemă.

Dar să vedem ce cumpără mai exact statul român. Daewoo a achiziționat, prin privatizare, Șantierul Naval din Mangalia în anul 1997. Numai că începând cu anul 2009, compania înregistrează, an după an, pierderi. În anul 2011, s-a pus în discuție majorarea capitalului social de către stat și de acționarul majoritar, dar operațiunea financiară nu a fost dusă până la capăt. Dezastrul culminează în anul 2016, atunci când cifra de afaceri atinge un nivel ridicol, de numai 30 milioane de lei, iar datoriile ajung la peste un miliard de dolari, din care aproximativ 400 milioane de dolari către firma-mamă.

Toate aceste date arată că de nouă ani firma produce pierderi și datorii, ceea ce justifică decizia companiei sud-coreene de a-și restructura afacerile internaționale. Este, desigur, un subiect separat felul în care compania a fost tolerată ani de zile să ajungă la datorii de sute de milioane de euro la bugetul de stat. O posibilă explicație este aceea că numărul de locuri de muncă s-a păstrat la un nivel ridicat, adică 6.000 de salariați.

Așadar, statul cumpără o afacere proastă sau mai exact o firmă pe butuci, cu pierderi, cu datorii și în lipsă de comenzi. Și atunci, de ce ar răscumpăra statul român acțiunile unei companii aflată în dificultate? O explicație, cu rațiuni politice, este pentru a bloca achiziția unei companii olandeze.

Există și o explicație bazată pe rațiuni economice. Premierul a afirmat, în glumă, în stilul deja caracteristic, că statul poate construi acolo „o bărcuță”. Serios vorbind, Mihai Tudose spune că statul ar putea construi „niște fregate” și acest lucru aduce aminte de anularea anul trecut a comenzii de construire a patru corvete către Șantierul Naval din Galați, deținut chiar de compania olandeză Damen.

Dar o companie precum Șantierul Naval Mangalia are nevoie de mai mult pentru a fi profitabilă. În ultima perioadă, în companiile cu capital de stat a fost înlocuit managementul profesionist cu cel de partid. De aceea, redresarea companiei din Mangalia nu va fi simplă. Dacă nu cumva Executivul va aplica modelul de la Institutul Cantacuzino și va trece pur și simplu firma la Ministerul Apărării. În orice caz, actuala guvernare pare că își vede pentru prima oară visul cu ochii: naționalizează.

639