
Economie
Angajații de la şantierul naval Daewoo Mangalia, tot mai îngrijorați
default.png

Ei au transmis o scrisoare deschisă premierului în care se declară îngrijoraţi de deteriorarea accelerată a situaţiei economice a companiei, care mai are in prezent aproximativ 1.700 de salariaţi.
Oamenii sunt îngrijorați pentru că, spun, ei, statul roman nu pare să aibă vreun plan privind viitorul lor.
“Timpul curge in defavoarea noastră” spune la RFI președintele interimar al Sindicatului Navalistul, Ilie Laurențiu Gobeajă.
„Majoritatea colegilor mei au fost indignați pntru că afirmația aceea nefericită „vom face și noi o bărcuță acolo” ne-a îgrijorat. În primul rând noi n-am construit până acum bărcuțe, ci nave de capacitate mare și nu ne-a lăsat să înțelegem că are un plan de afaceri”, mai spune Ilie Laurențiu Gobeajă.
Angajații îl invită pe Mihai Tudose la dialog, solicitându-i să le prezinte planul de afaceri pentru anul 2018, strategia pentru funcţionarea şi dezvoltarea companiei, precum şi ce investiţii va face statul român odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni.
„Să ne transmiteţi dacă mâine, peste şase luni sau peste un an vom mai avea un loc de muncă în cadrul şantierului”, mai scrie sindicatul la finalul scrisorii.