Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Economia în prima zi din noua criză politică

economie_criza.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com (ilustrație)

O criză guvernamentală, chiar și incipientă, are efecte și în economie. La fel s-a întâmplat ieri, în prima zi a noii crize politice din România. După cum era de așteptat, piețele au reacționat primele. Ele sunt de altfel cele mai volatile și cele mai sensibile la mișcările bruște din politică. Euro s-a întărit, a ajuns la o nouă valoare record istoric, dar desigur totul este relativ. Mișcările pe piață sunt și emoționale, adică sunt date de criza politică, dar țin și de fundamentele economiei, adică de nivelul investitiillor străine (cele care aduc valuta în țară) și de deficitul comercial, adică de raportul dintre exporturi și importuri.

Este imposibil de făcut azi o estimare a evoluției leului în raport de principalele valute. Sigur este însă că o prelungire a crizei politice crește șansele volatilității cursului de schimb.

Bursa de Valori a deschis ședința de tranzacționare cu scăderi pe linie ale principalelor acțiuni cotate. Ziua bursieră s-a închis cu principalii indici în scădere ușoară.

Dobânda ROBOR nu s-a mișcat, a rămas înțepenită în jurul valorii de 2%, adică exact aproape de nivelul dobânzii-cheie. De asemenea, obligațiunile românești cotate pe piețele internaționale nu au înregistrat fluctuații majore. Este bine că piața nu a reacționat cu o amplitudine mare, dar în funcție de evoluția crizei și de durata ei, este posibil să vedem mișcări și pe piața dobânzilor.

O situație delicată a fost și cea privind prezența în România a premierului japonez însoțit de o delegație de oameni de afaceri. Nu trebuie să dramatizăm, dar nici nu putem să trecem cu vederea că administrația de la București a ratat o șansa de a deschide o cale de colaborare la nivel politic.

Cu atât mai mult cu cât premierul japonez a fost însoțit de președinți de mari companii japoneze a căror cifră de afaceri cumulată înseamnă o parte serioasă din produsul intern brut al României. Desigur, se poate spune că reprezentanții companiilor și-au putut face programul de întâlniri cu oamenii de afaceri români. Este adevărat, dar întâlnirea dintre șefii Executivului ar fi fost importantă.

În fine, ieri a fost făcută publică și o analiză a băncii austriece Erste despre situația politică din România. Cea mai importantă remarcă este legată de faptul că “mandatele scurte ale premierilor români fac că șansele adoptării reformelor structurale să fie extrem de mici”. Este vorba, arată analiza Erste, despre reforme în domeniul colectării taxelor, a investițiilor publice și absorbția fondurilor europene.

Desigur, este greu de spus în ce măsură actuala guvernare este dispusă cu adevărat să reformeze aceste domenii. În lipsa reformelor și în condițiile unei instabilități politice, România devine dependentă de mediul extern. În sensul că, se spune în analiza Erste, o știrbire a încrederii pe piețele emergente, s-ar putea dovedi riscantă. În contextul în care România are deficite gemene mari, de cont curent și bugetar, este dependentă de finanțarea externă.

Economia nu poate fi decât optimistă, chiar și într-o criză politică, mergând pe celebra butadă: “si mâine este o zi”.