Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zona euro, cea mai mare creștere din ultimii 10 ani. Liviu Moldovan: Începe lupta cu inflația

euro.jpg

Image source: 
pixabay.com

Economia zonei euro înregistrează cea mai mare creștere din ultimii zece ani. Porivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), anul trecut zona euro a avut un avans de 2,5%, datorat, în mare parte, programului de relaxarea cantitativă implementat de Banca Centrală Europeană.

BCE a pompat miliarde de euro în piață, prin cumpărarea de obligațiuni și a ținut dobânzile la minime istorice, o intervenție similară cu cea a Băncii Centrale din Statele Unite. Chiar dacă există și critici ale acestui tip de intervenție, efectele pozitive vor fi de durată, spune, la RFI, Liviu Moldovan, analist economic. Marea preocupare a zonei euro va fi de acum creșterea inflației; chiar și așa însă, perspectivele sunt bune, inclusive pentru economia globală, după cum explică Liviu Moldovan: 

“ Acest program ar putea fi oprit poate chiar din luna septembrie. Aspectul esențial este că banii injectați până în prezent vor rămâne în piață. Pentru mult timp. Poate doi ani și ceva. Deci condițiile bune, de abundență de lichiditate din piață vor fi păstrate. (...) Ceea ce în opinia mea va fi definitoriu pentru 2018 și 2019 va fi lupta băncilor centrale cu inflația. Mai toate își doresc o inflație mai mare”

Ascultă AICI interviul integral cu Liviu Moldovan: