Proiect: plafonarea dobânzilor bancare. Diferențele față de modelul european

Desigur, pentru o economie liberă este foarte ciudat să reglementezi sau, mai exact, să plafonezi nivelul dobânzilor. Dar argumentul suprem al senatorilor care au votat pentru acest proiect de lege pare a fi acela că există reglementări europene de acest fel și în alte state europene. Adică, 14 state europene practică, sub o formă sau alta, mecanisme de limitare a dobânzii.

Mai întâi, ce prevede proiectul de lege. Dacă proiectul va ajunge lege, dobânda anuală efectivă va fi limitată la de 2,5 ori dobânda legală (care este de 2,25% în prezent) în cazul creditelor ipotecare și la 18% în cazul creditelor de consum. Concret, dobânda anuală efectivă ar trebui să fie de maximum 5,625% la creditele ipotecare. Deocamdată, limita plafonului impus de lege este mai mare decât media dobânzilor anuale efective de la nivelul pieței. Dar lucrurile se pot schimba.

Este adevărat că în mai multe state europene există diferite forme de plafonare a dobânzii. Numai că între metodologia europeană și proiectul de lege din România există o diferență majoră. Este vorba despre faptul că în Uniunea Europeană indicele de plafonare se referă la media dobânzilor practicate pe piață și nu la dobânda de politică monetară. Adică, ideea plafonării dobânzilor este folosită în Europa pentru a descuraja excesele, adică eventuala dorință a unor bănci de a practica dobânzi mult mai mari decât nivelul pieței. Un indice de 2,5 ori mai mare decât media este suficient pentru a bloca orice tendință de a crește dobânzile mult mai mult decât media pieței.

În România, spre deosebire de Europa, indicele de plafonare se raportează la dobânda de referință a Băncii Naționale, care, natural, este mai mică decât media pieței. În plus, această metodologie de calcul va pune presiune asupra Băncii Naționale. În sensul că, spre exemplu, decizia băncii centrale de a crește dobânda-cheie, decizie care se bazează pe evoluțiile macroeconomice și pe așteptările privind inflația, va putea fi inhibată de efectele directe pe care creșterea dobânzii de politică monetară le-ar avea asupra dobânzilor la credite.

În Spania, există o plafonare legată de dobânda de referință, dar ea se referă numai la creditele așa-numite sociale. Deci, există o diferență importantă între cum arată legislația europeană și proiectul propus în România.

La proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor trebuie adăugate și alte inițiative parlamentare sau reglementări intrate deja în vigoare. Astfel, România a preluat directiva europeană care oferă persoanelor defavorizate acces la sectorul bancar. Legea a fost adoptată în așa fel încât jumătate din clienții băncilor s-ar putea califica pentru a beneficia de facilitățile legii, adică de un număr de tranzacții bancare gratuite.

Totodată, există două inițiative parlamentare care privesc băncile. Prima, va bloca executarea silită a clienților băncilor, fapt care va prelungi pentru foarte mulți ani procesul de recuperarea a activelor debitorilor care nu își mai achită creditul. A două inițiativă se referă la cesiunea de creanțe. Un proiect de lege care face mai dificil procesul de vânzare a pachetelor de credite neperformante și recuperarea efectivă a creanțelor.

Mai trebuie adăugat că tot acest climat legislativ are loc într-o economie care are unul din cele mai mici niveluri de intermediere financiară din Europa. Ce vor putea face băncile dacă dobânzile vor fi plafonate, clienții vor beneficia de tranzacții gratuite, nu vor putea executa silit datornicii rău-platnici și vor vinde foarte greu pachețele de credite neperfomante? Ce vor face băncile atunci când se vor trezi că o parte din creditele acordate nu mai sunt profitabile? Este posibil să asistăm la anularea unor contracte de credit care nu mai au sens economic. În concluzie, una este să reglementezi sistemul bancar, alta este să îl pedepsești.