Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Semne rele: consumul încetinește, profitul se volatilizează, bugetul trăiește din salarii

buget.jpg

Semne rele: consumul încetinește, profitul se volatilizează, bugetul trăiește din salarii
Semne rele: consumul încetinește, profitul se volatilizează, bugetul trăiește din salarii
Image source: 
pixabay.com

Ieri, datele statistice ne-au adus o veste neașteptată. Consumul, reprezentat de comerțul cu amănuntul, a scăzut cu 0,9%, în luna ianuarie 2018, în comparație cu decembrie 2017. S-ar putea crede că este vorba de o conjunctură legată de o ușoară scădere a consumului din ianuarie, după vârful din decembrie. Dar datele nu confirmă această estimare. Cel mai bun exemplu este că în luna ianuarie 2017, consumul a crescut cu 0,2%, în comparație cu decembrie 2016.

Ce se întâmplă? Suntem în fața unei tendințe de decelerare a consumului, adică de încetinire a creșterii de vânzări de produse alimentare, de la 10,3%, în decembrie, la 7,5%, în luna ianuarie a acestui an. Cu siguranță va trebui să mai așteptăm pentru a observa dacă această tendință se confirmă pe o perioadă mai lungă de timp.

Dar, după ce anul trecut am trăit sub zodia creșterilor, în care totul a crescut fără încetare, pensiile, salariile și economia, acum avem un mesaj pe care îl trimit consumatorii, nu doar mediul de afaceri.

În același timp, analiștii încep să tragă semnale de alarmă. Andrei Rădulescu, economist șef al unei bănci comerciale, prognozează că în următoarele trimestre consumul privat va decelera pe fondul disipării impactului măsurilor din noul Cod fiscal. De asemenea, contextul internațional se caracterizează prin acumularea de semnale de maturitate pentru ciclul post-criză. Adică, multe dintre economiile dezvoltate ale lumii se apropie de faza matură a creșterii, ceea ce creează așteptări privind încetinirea creșterii sau chiar intrarea în perioade de recesiune.

În afară de cifrele privind consumul, nici datele bugetare ale lunii ianuarie nu ar trebui să ne facă să fim prea optimiști. La prima vedere, suntem în fața unei performanțe bugetare demnă de remarcat. Este vorba despre creșterea veniturilor bugetare cu 16,8%, în comparație cu anul trecut. Cifra este spectaculoasă, dar trebuie pusă în context. În primul rând, veniturile, ca procentaj din produsul intern brut, bat pasul pe loc, respectiv sunt de numai 2,4% din PIB, ceea ce înseamnă că ritmul înalt de creștere economică nu se reflectă și în veniturile bugetului.

În al doilea rând, o creștere a veniturilor este însoțită de o creștere mult mai mare a cheltuielilor bugetare. Adică, dacă veniturile cresc cu 16%, cheltuielile bugetului cresc cu 26%. Cheltuielile cu salariile sunt “propulsate” și anul acesta cu 18%, după ce anul trecut au crescut deja cu 22%. Legea de salarizare unitară își pune deja amprenta asupra bugetului.

Ne aflăm în fața unor anomalii. Avem creștere economică, o creștere a veniturilor companiilor, fără, însă, să existe profit la același nivel. În anul 2017, încasările din impozitul pe profit au fost mai mici decât în anul 2016, iar anul acesta începe în scădere, față de aceeași perioadă a anului trecut. O posibilă explicație ar putea fi aceea a schimbării impozitării profitului cu impozitul pe cifra de afaceri. Dar scăderea veniturilor bugetare din impozitul pe profit cu 23% este, totuși, dificil de explicat.

În același timp, încasările din accize continuă ritmul de anul trecut, adică în scădere față de perioadele precedente. Anul trecut s-a încheiat cu venituri mai mici cu 1,2%, în comparație cu anul 2016, iar în luna ianuarie a acestui an încasările au fost cu 15% mai mici decât în ianuarie 2017.

Totodată, încasările din TVA au început anul în creștere, plus 7%, după o lungă perioadă în care în comparație cu perioadele precedente veniturile erau mai mici. Cu toate acestea, creșterea veniturilor din TVA este mai mică decât aceea a veniturilor totale.

Unde sunt creșterile substanțiale ale bugetului? Ca și anul trecut, la impozitul pe salarii, 12%, și la contribuțiile sociale, 23%. Ceea ce ne arată că bugetul se bazează aproape exclusiv pe creșterile de salarii care aduc mai mulți bani. Economia reală, adică profitul companiilor, TVA, accizele, scârțâie.

454