Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce au crescut prețurile în primul trimestru al anului 2018

raport.jpg

Banca Națională a făcut public, miercuri, 9 mai 2018, raportul privind inflația pe primul trimestru. Explozia prețurilor este evidentă.
Image source: 
site-ul Băncii Naționale a României

Raportul BNR asupra inflației pe primul trimestru al acestui an este o lectură interesantă. Într-un moment în care sunt controverse majore asupra factorilor care au dus la creșterea inflației, precum și asupra măsurilor care ar trebui luate pentru temperarea creșterii prețurilor, raportul Băncii Naționale oferă câteva răspunsuri.

Mai întâi, se constată saltul consistent al ratei anuale a inflației, în primul trimestru al anului. Sunt trecuți în revistă factorii care au determinat creșterea inflației, respectiv majorarea tarifelor la energie electrică și gaze naturale, creșterea costurilor de producție din cauza creșterii salariilor și creșterii tarifelor la utilități. O altă cauză a fost creșterea euro față de moneda națională și în fine după cum se spune în raportul BNR „deschiderea excedentului de cerere agregată”, ceea ce tradus înseamnă, de fapt, că a crescut cererea datorită veniturilor mai mari pe care le-au avut consumatorii, persoane fizice sau juridice. Ar mai fi un element care a dus la creșterea inflației, menționat în raport și anume așteptările inflaționiste. Cu alte cuvinte, inflația a născut inflație.

O analiză specială a evoluției inflației este realizată în funcție de deciziile fiscale. Este cu atât mai interesant cu cât, recent, cu ocazia întâlnirii dintre lideri PSD, guvern și banca centrală a existat o cerere expresă din partea reprezentanților politici pentru ca experții BNR să se abțină de la a mai comenta măsurile fiscale luate de Guvern.

Cu toate acestea, raportul asupra inflației nu poate omite analiza evoluției prețurilor în funcție de deciziile fiscale. Astfel, graficele Băncii Naționale arată cum perioada 2015-2017, în care s-a decis scăderea TVA la alimente de la 24 la 9% și reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20%, este sinonimă cu scăderea semnificativă a inflației. În acești doi ani, 2015-2017, inflația a navigat sub nivelul zero, adică a fost negativă.

Scăderea TVA de la 20% la 19%, măsură luată la începutul anului trecut, nu a mai adus efectul scăderii inflației. Dimpotrivă, începând cu a doua jumătate a anului 2017, inflația începe să crească. Iar BNR trece în revistă șocurile care au contribuit semnificativ la creșterea ratei inflației. Este vorba, în ordine cronologică, despre prima etapă a majorării accizei la combustibil (în septembrie 2017), despre a doua etapă a majorării accizei la combustibil și scumpirea energiei electrice (în octombrie 2017), criza ouălor și creșterea cotației țițeiului (în noiembrie 2017) și în fine, creșterea tarifelor energiei electrice și a gazelor naturale, precum și majorarea amplă a cotației țițeiului, care au avut loc în ianuarie 2018. Toate aceste evoluții ale prețurilor au dus la inflația de 5% din luna martie.

Care sunt prognozele privind evoluția inflației în viitorul apropiat? Trebuie remarcat că BNR a modificat prognoza, pentru finalul acestui an. Numeric nu este o diferență mare, respectiv, noua prognoză este că anul se va încheia cu o rată a inflației de 3,6%, în loc de 3,5%, atât cât era prognoza până acum. Dincolo de cifra în sine, BNR a mai schimbat ceva și anume că scăderea inflației va interveni în ultimul trimestru al anului și nu începând cu a doua jumătate a anului, așa cum anticipa BNR.

Desigur, există în continuare o serie de factori care pot schimba datele inflației. Atât externi, cât și interni. Cei externi sunt legați de prețurile materiilor prime care au început să crească și este de urmărit ce se va întâmpla cu prețul țițeiului în contextul geopolitic creat de ieșirea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul. Pe plan intern, piața muncii și eterna temă a politicii fiscale și de salarii bugetare pot să ducă inflația la valori pe care nu se anticipează azi. În concluzie, prețurile vor avea și anul acesta destule motive să crească.

De ce au crescut prețurile în primul trimestru al anului 2018 (AUDIO)