Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Dacia, produsul înțelegerii dintre Charles de Gaulle și Ceaușescu

dacia.jpg

Image source: 
youtube.com

În acest an se împlinesc 50 de ani de când pe poarta uzinelor Dacia a ieșit primul autoturism sub această marcă. Proiectul automobilului românesc de inspirație franceză a putut fi realizat datorită influenței pe care generalul Charles de Gaulle o avea asupra lui Nicolae Ceaușescu. Acum, Dacia este unul dintre cele mai de succes produse românești și a devenit una dintre mașinile cele mai apreciate la nivel european.

Tradiția fabricării automobilelor pe actualul teritoriu al României a început la Arad, înaintea Primului Război Mondial. Pe atunci, Aradul se afla în Imperiul Austro-Ungar și găzduia fabrica de automobile MARTA. Aceasta a dispărut după război, însă la începutul anilor 1940, industriașul Nicolae Malaxa lansa proiectul unui automobil sută la sută românesc.

Automobilul Malaxa era deosebit de elegant și era considerată o mașină performantă. Însă liniile de producție Malaxa au fost confiscate de sovietici la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial și mutate în URSS.

În acest context, în anii 1960, conducerea comunistă a României a stabilit că trebuie să reia producția de automobile în țară. Pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, liderii comuniști au decis să cumpere licența unui automobil occidental. Au început discuțiile cu Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și Aston Martin.

Însă factorul decisiv care a determinat alegerea lui Nicolae Ceaușescu nu a fost de ordin economic, ci politic. Una dintre urmările vizitei în România a generalului Charles de Gaulle, președintele Franței, a fost semnarea contractului cu Renault. Uzina de automobile din Colibași, astăzi Mioveni, a fost construită în doar un an și jumătate și a început fabricarea modelului Renault 8, redenumit Dacia 1100.

foto: Facebook

Primul model a ieșit din fabrică în 20 august 1968 și a fost dăruit lui Nicolae Ceaușescu. Viteza maximă a autoturismului era de 138 km / h, cu 46 de cai putere, iar toate părțile componente ale mașinii erau furnizate de Renault. În 1969, a început și fabricarea modelului Dacia 1300, care era o licență a modelului Renault 12. Acesta a cunoscut mai multe variante, inclusiv unele de lux, destinate nomenclaturii PCR.

La Mioveni a mai fost produs, în serie mică, și modelul Dacia D6, inspirată din Renault Estafette, iar din 1985, la Timișoara, a început producția Daciei Lăstun sau Dacia 500.

După 1989, Dacia a încercat să își modernizeze modelele și a produs Dacia Liberta, apoi Dacia Nova. În anul 1999, grupul Renault a cumpărat capitalul majoritar al Uzinelor Dacia și a investit masiv în modernizarea acestora. Au fost lansate apoi mai multe modele de succes, precum Dacia SuperNova, Dacia Solenza sau Logan. Au urmat și modelele Sandero, Duster sau Stepway, iar calitatea tot mai bună a autoturismelor, precum și prețul relativ scăzut al acestora le-au impus pe piețele externe. În prezent, Dacia nu înseamnă doar unele dintre cele mai bine vândute modele din portofoliul Renault, ci o uzină cu peste 800 de roboți industriali și centre de cercetare în domeniul ingineriei care îi reunesc pe unii dintre cei mai bine pregătiți specialiști din Europa.

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 23 mai 2018
1043