
Economie
Ian Pearson, CEO-ul Ford România, la RFI: Guvernul să-și spună clar planul și să se țină de cuvânt
ian_pearson.jpg

Interviul acordat RFI de președintele Ford România, Ian Pearson, director al fabricii din Craiova:
Ian Pearson: Ford a avut din totdeauna o relație puternică cu România și, în mod clar, cu Craiova. Când am cumpărat această uzină, am vazut-o ca pe o mare oportunitate de afaceri. Asta nu s-a schimbat. Uzina este în continuare foarte competitivă. Când am venit zici în urmă cu 10 ani, ideea a fost să creștem treptat afacerea și să ajungem să funcționăm la capacitate maximă.
Reporter: Ford a avut o țintă de a ajunge să producă 250.000 de mașini pe an, dar a avut o producție anuală de doar aproximativ o treime din acest număr de mașini. De ce?
I.P: Numărul de mașini pe care îl producem este determinat de piață. Condițiile pieței (n.r. criză economică 2008) nu au fost cele mai bune...
R: Cauzele principale au fost de natură globală sau țin de România?
I.P: Niciuna din aceste cauze nu țin de Craiova sau de România.
R: În ceea ce privește noul model pe care îl veți fabrica la Craiova, știu că este învăluit în secret, dar ce ne puteți spune despre el?
I.P: (n.r. râde) Nu vă pot spune absolut nimic despre acest nou model din motive care țin evident de competitivitate. Pot să vă spun doar că suntem foarte entuziasmați.
Cele 1500 de locuri de muncă vor fi atribuite cetățenilor români
R: Preconizați că veți angaja încă 1.500 de oameni la Craiova. Concret, ce fel de job-uri veți înființa odată cu lansarea noului model?
I.P: Va fi o combinație de personal înalt specializat și de angajați cu cunoștințe de bază. Acum, uzina funcționează în două schimburi. Vom introduce un al treilea schimb. Acum stabilim exact de câți și ce fel de specialiști avem nevoie.
R: Când veți demara interviurile pentru aceste posturi?
I.P: Cred că vom începe recrutările la finalul acestui an.
R: Acești specialiști îi veți angaja din România?
I.P: Toate aceste 1500 de locuri de muncă vor fi atribuite cetățenilor români.
R: Cum sunt muncitorii români?
I.P: E extraordinar să lucrezi cu ei. Sunt dispuși să învețe și să se dezvolte. E excelent să lucrezi cu ei.
Costul cu transportul este mai mare în România decât în cea mai mare parte a vestului Europei
R: Știu că o problemă majoră în România pentru compania dvs - și nu doar pentru compania dvs – sunt drumurile. Cum vedeți această problemă?
I.P: Nu doar drumurile, ci și calea ferată. În trecut, în industria auto, drumurile erau un factor important pentru că trebuie să aduci componente în uzină, iar apoi să scoți mașini pe porțile fabricii. Acum, drumurile au devenit mai mult decât un factor important, ele sunt o parte a afacerii. Așa că infrastructura este o componentă cheie. Adevărul este că, în acest moment, costul cu transportul este mai mare în România decât în cea mai mare parte a vestului Europei.
Guvernul român să spună clar care este planul său pentru viitor
R: Cum vi se pare că s-au descurcat autoritățile române cu această problemă în ultimii ani?
I.P: De când am venit în România, Ford a spus, ca de altfel toate companiile din sectorul auto, că dezvoltarea infrastructurii este importantă nu doar pentru afacerile din această țară și și pentru atragerea de noi investitori. Există o diferență între promisiunile care au fost făcute (n.r. de autorități) și unde ne aflăm în acest moment. Nu suntem acolo unde am vrea să fim și am spus asta clar Guvernului român. El s-a angajat la un plan clar de dezvoltare a infrastructurii, iar noi suntem în contact constant cu Executivul pentru a ne asigura că sunt respectate aceste termene. Mesajul din partea Ford, dar și a celorlalte companii din sectorul auto este: noi ne respectăm anagajamentele pe care ni le-am asumat; autoritățile să își respecte și ele propriile angajamente.
R: În contextul anunțării acestei investiții majore în fabrica de la Craiova, ați avut noi discuții cu autoritățile române, ați primit noi promisiuni că lucrurile se vor schimba?
I.P: Am avut niște discuții cu autoritățile române și am subliniat că vrem să își respecte angajamentele (n.r. dezvoltarea infrastructurii). Prioritare pentru noi ar fi: șoselele de centură din jurul orașelor Balș și Slatina, ca parte a drumui expres dintre Craiova și Pitești. De asemenea, toți reprezentanții industriei euto așteaptă cu nerăbdare ca autostrada dintre Pitești și Sibiu să fie gata la termen. La fel de importantă este și calea ferată dintre Craiova și Timișoara și Craiova și Calafat.
R: În România sunt multe schimbări în sectorul legislației fiscale. Cum vede o companie mare precum Ford aceste modificări, discuții și această stare de nesiguranță?
I.P: Orice companie are un plan de afaceri și privește spre viitor. Stabilitatea și predictibilitatea din partea Guvernului sunt lucruri importante pentru noi. Întotdeauna sunt schimbări, schimbarea este un lucru bun, dar am vrea ca Guvernul român să spună clar care este planul său pentru viitor și să se țină de cuvânt.
Ascultă interviul acordat RFI de președintele Ford România, Ian Pearson: