Reindustrializarea în Franța și în România

Economistul pleacă de la constatarea că, anul acesta, Franța a scăzut cu un loc în clasamentul celor mai puternice state din punct de vedere economic, trecând de pe locul al cincilea, pe poziția a șasea. Spre exemplu, indicatorul produs intern brut pe cap de locuitor arată că există state mai bine plasate decât Franța, precum Suedia, care a ajuns la nivelul de 52.000 dolari pe cap de locuitor. Topul este dominat de Elveția care are un PIB pe cap de locuitor de 81.000 dolari pe cap de locuitor, în timp ce Franța se află la un produs intern brut de doar la 38.200 dolari pe cap de locuitor. Trebuie precizat, că în ciuda progreselor din ultimii ani privind produsul intern brut, România se află abia la aproximativ 10.000 dolari pe cap de locuitor.

În materie de datorie publică, Franța înregistrează creșteri procentuale importante. Dacă în anul 2000, datoria publică era de numai 60% din PIB, astăzi datoria a ajuns la 100% din PIB. Există deosebiri între statele europene. Astfel, economiile nordice, cu un PIB mare pe cap de locuitor reușesc să aibă în același timp și datorii publice mici. Cele mai bune exemple sunt Danemarca, o datorie publică de 36%, din PIB, Suedia, 40%, Finlanda, 60%, și din nou Elveția cu o datorie publică de 45% din produsul intern brut. România se află într-o zonă aparent confortabilă, cu o datorie de sub 60% din PIB, dar nu trebuie uitat că ultimul deceniu, cel de după criză a adus și o creștere substanțială a datoriei publice.

Claude Sicard se întoarce la problemă și anume la punctele sensibile ale economiei franceze. Rata șomajului a scăzut, dar deficitul comercial rămâne în continuare la o cotă înaltă, în comparație cu Germania care a încheiat anul trecut cu un excedent comercial consistent. În plus, Franța este campioană la nivel european la capitolul fiscalitate. Impozitele și contribuțiile sociale au un aport de aproximativ 48% din PIB-ul Franței, spre deosebire de media zonei euro care ajunge la 41%.

Dincolo de aceste cifre, problema pe care o văd economiștii francezi este aceea că industria reprezintă numai 11% din PIB. Spre deosebire de Franța, media europeană este de 20%, iar în România, de exemplu, industria are o pondere de 25% din PIB.

Ponderea industriei în economie este considerată o slăbiciune a economiei franceze. Calculele merg mai departe și arată valoarea producției industriale pe cap de locuitor. În Suedia, este de 8.800 dolari pe cap de locuitor, în Germania ajunge la 7.700 dolari, iar în Franța este de numai 4.500 dolari pe locuitor. În Elveția, producția industrială pe cap de locuitor este de 12.400 dolari, ceea ce îl determină pe autorul analizei să concluzioneze că economiile dezvoltate, cu un PIB mare pe cap de locuitor, au și o industrie dezvoltată. Adică între dezvoltarea industrială și nivelul de trai este o relație directă.

Ideea este interesantă și pentru România. Aici, dezbaterile încep și se încheie cu eticheta că România nu mai are industrie. Fapt contrazis de datele statistice, care arată că ponderea industriei în PIB este de 25%, mai mult decât media europeană. Faptul că industria produce, în cele mai multe cazuri, mărfuri cu valoare adăugată mică, este o realitate, dar care merită o discuție separată.

În aceste condiții, economiștii francezi se întreabă cum poate crește ponderea industriei în formarea produsului intern brut. Același lucru îi preocupă, la nivel teoretic, și pe cei care conduc România. Chiar în actualul program de guvernare există măsuri de industrializare a României. Numai că ele au rămas până acum pe hârtie. Francezii vorbesc despre încurajarea apariției de întreprinderi noi, despre societăți de capital de risc și de business angels. Ceea ce, să recunoaștem, este mult mai pragmatic.