Aurul României: cât este, unde se află și cum este administrat

Iată, pentru început, cifrele publicate în raportul BNR pe anul 2017. Rezerva de aur a României, aflată în administrarea Băncii Naționale a fost la sfărșitul anului trecut de 103,7 tone. De altfel, rezerva de aur a rămas, din punct de vedere cantitativ, aproximativ la același nivel, de 18 ani. Desigur, valoric vorbind, rezerva de aur a înregistrat fluctuații influențate de prețul aurului pe piața internațională.

În comparație cu anul 1989, rezerva de aur este mai mare cu 36 de tone. În perioada 1994-2000, s-a realizat conversia cantităților excedentare de argint în aur, ceea ce a determinat o îmbunătățire a structurii rezervelor în metale prețioase. BNR a urmărit asigurarea unui echilibru între stocul de aur păstrat în țară și cel plasat în străinătate, astfel că puțin mai mult de jumătate din rezervă, 60 de tone, se află plasată în afara țării. De altfel, aceasta a fost una din temele de dezbatere din ultimii ani, respectiv în ce măsură este oportun ca rezerva de aur din afara țării să fie utilizată pentru a obține beneficii economice.

Raportul BNR precizează că în perioade de turbulență economică sau geopolitică sporită, creditorii externi tind să considere că doar aurul din străinătate poate constitui o garanție pentru un eventual împrumut, având certitudinea respectării standardelor internaționale. Trebuie remarcat că, în anul 2002, BNR a crescut cota de aur plasată în afara țării, care de atunci s-a păstrat la același nivel. Raportul arată că aurul plasat la Banca Angliei, în cantitate de 60 de tone, este în permanență la dispoziția BNR. De asemenea, se specifică faptul că Banca Angliei este un custode solid din punct de vedere financiar și reputațional. Însă, plasarea aurului la Banca Angliei nu aduce statului român niciun beneficiu economic, nici o dobândă.

În raport se menționează și stocul de aur al României în comparație cu alte state europene. Polonia și România au o rezervă de aur relativ egală, de peste 100 tone. Bulgaria are 40 de tone, Slovacia, 30 de tone, Cehia, 10 tone, iar Ungaria numai 3 tone de aur.

Controversele din ultimii ani se referă la oportunitatea pe care o au băncile centrale de a obține venituri pe seama deținerilor de aur. Într-un material publicat pe site-ul BNR, Cristian Bichi, consilier al guvernatorului, explică evoluțiile la nivel internațional. Analiza pleacă de la constatarea că aurul are câteva dezavantaje: este greu de stocat și presupune costuri, este greu de transportat și dacă este păstrat în depozitul propriu nu generează dobândă.

Băncile centrale care doresc să obțină venituri aferente deținerilor de aur împrumută metalul prețios sub forma unor depozite la termen unor bănci specializate obținând dobânda de la acestea. Dar, băncile centrale se expun riscului atunci când fac această operațiune de împrumut la fel ca în cazul unui depozit bancar obișnuit. Riscul este ca, în cazul în care instituția împrumutată nu poate rambursa depozitul de aur, banca centrală să piardă aurul plasat.

Începând cu anul 2003, din cauza dobânzilor scăzute, multe bănci centrale s-au retras sau și-au redus prezența pe piața împrumuturilor de aur. Tendința s-a accentuat începând cu anul 2008, adică odată cu criza financiară, băncile centrale fiind tot mai puțin dispuse să împrumute aur din cauza riscului ca băncile debitoare să nu mai returneze metalul prețios. Ideea cheie a fost asigurarea securității rezervelor de aur. Fapt pe care Banca Națională a României l-a reușit.