Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cum controlează partidele companiile de stat

manager.png

Principiile guvernanței corporative sunt încălcate din nou. Măsura numirii directorilor prin mandat interimar, limitat la patru luni, se extinde la companiile de stat și la institutiile publice.
Sursa imaginii: 
pixabay.com

Statul a mai inventat o metodă de administrare a companiilor. Este vorba despre numirea managerilor și a membrilor în Consiliile de administrație ale companiilor de stat pe baza unui mandat pe termen limitat. Atât de limitat încât mandatul este pe două sau patru luni. Sunt tot mai multe companii de stat și instituții publice care au o conducere interimară pentru patru luni. De exemplu, sunt patru companii importante, cotate și la Bursa de Valori, care au manageri interimari. Este vorba despre Nuclearelectrica, Romgaz, Conpet și Transelectrica.

Ce poate face un manager numit pe câteva luni? Reprezentanții Fondului Proprietatea, explică într-un articol publicat în media, că statele europene au manageri specializați care lucrează pe termen scurt. Adică, un manager interimar preia o companie, o restructurează și apoi se retrage. Dar, acest mecanism este utilizat atunci când economia traversează o criză. Sau când companiile care apelează la astfel de manageri se află în dificultate.

În România, în acest moment, nu este criză, iar multe dintre companiile la care statul a numit manageri interimari sunt într-o bună condiție și, de asemenea, sunt extrem de importante pentru economia românească. De exemplu, recent directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, director totodată și în cadrul companiei Nuclearelectrica a fost demis. La fel s-a întâmplat de curând și cu fosta directoare de la compania Transelectrica. În locul lor vor veni alți directori care vor avea un mandat limitat pe patru luni.

Tot reprezentanții Fondului Proprietatea atrăgeau atenția că există și alte companii la care se practică mandatele interimare pentru directori sau chiar pentru Consiliul de administrație. Este vorba despre Hidroelctrica, Nuclearelectrica, Aeroportul București sau Portul Constanța. După cum se poate vedea, toate sunt companii extrem de importante pentru economia românească. Dar, nu sunt doar aceste companii. Practica aproape că s-a generalizat pentru companiile de stat și instituțiile publice.

Dar ce poate face un manager într-o perioadă limitată de patru luni la o companie care nu are nevoie să treacă printr-un proces de restructurare? Aproape nimic. Nici o restructurare de personal, pentru că subordonații îi pot râde în nas atunci când li se cere să schimbe ceva în munca lor. Nici o restructurare de tehnologie și de producție, pentru că implementarea unei noi tehnologii presupune de cele mai multe ori o durată mai mare de timp. Mandatul pe patru luni este util, însă, celor care taie și spânzură în partid, pentru că îi pot controla. Astfel, este posibil că dacă anumite contracte nu se semnează cu cine își dorește partidul, managerul interimar să fie zburat din funcție. Cum poate un manager de companie de stat să dezvolte firma când știe că din patru în patru luni trebuie să meargă la partid să pupe inelul?

Fondul Proprietatea dă și alte două exemple. Astfel, din contractele interimare se pot elimina unele obligații-cheie ale managerilor, precum clauza de neconcurență sau anumite clauze de confidențialitate. Toate aceste omisiuni pot aduce prejudicii importante companiilor.

Dar cea mai mare problemă rămâne dependența managerilor interimari de către cei care îi numesc. Principiile guvernanței corporative sunt încălcate de două ori. O dată, pentru că managerii nu mai sunt numiți printr-o selecție competitivă. A doua, pentru că managerii conduc firmele fiind numiți prin mandate interimare pe patru luni. Adică, pot fi schimbați când dintr-un motiv sau altul nu mai corespund intereselor celor care i-au numit. Sau atunci când se consideră că și-au făcut datoria.

Companiile de stat sunt, din punctul de vedere al managementului, în cea mai proastă situație din ultimii ani. Soluția bună este ca statul să se întoarcă la guvernanța corporativă.

 
Cum controlează partidele companiile de stat (AUDIO)