Ce poate face statul cu banii încasați din exploatarea resurselor din Marea Neagră

Desigur, este prea devreme pentru a analiza legea, cu atât mai mult cu cât se înțelege din mass-media că actul normativ a suferit o serie de amendamente chiar înainte de votarea în Parlament. Ceea ce nu ne împiedică să vorbim despre principii. Nu neapărat ale legii offshore, ci cele care ar trebui să guverneze exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră.

Primul lucru de semnalat este că România se află în fața începerii exploatării celor mai valoroase, și printre ultimele, resurse pe care le are statul. Din acest punct de vedere, legile, reglementările, autorizațiile sau beneficiile viitoare trebuie bine cumpănite și puse într-un context complicat.

În al doilea rând, statul român nu mai are nicio pârghie efectivă în exploatarea resurselor din Marea Neagră. În sensul că statul a preferat, din rațiuni diferite, să concesioneze perimetrele ce urmează a fi exploatate unor companii. Mai exact, dintre firmele care explorează și exploatează resursele din Marea Neagră, statul român mai are o participație minoritară la OMV Petrom și deține majoritatea la Romgaz, ceea ce, practic, înseamnă că va avea un rol marginal în exploatarea resurselor din zona offshore.

Desigur, statul își păstrează prerogativele privind legiferarea și reglementarea în domeniu, atribuții importante, dar care sunt diferite de exploatarea efectivă a gazelor naturale din Marea Neagră.

În aceste condiții, ceea ce râmâne de făcut de către statul român ar fi, chiar și cu întârziere, o strategie care să își propună un lucru simplu: utilizarea eficientă a resurselor energetice din Marea Neagră. Deja au apărut o serie de idei. De exemplu, declarațiile șefului companiei de transport de gaze naturale din Ungaria au stârnit un val de indignare în România. Într-adevăr, unele afirmații au fost prea tranșante. Dar, un lucru nu se poate nega și anume că în România industria chimică a ajuns la un nivel redus. Toate combinatele de îngrașăminte chimice deținute de un om de afaceri român au fost închise, nu înainte de a naște nenumărate scandaluri de presă și dosare în justiție. Rezultatul acestei situații este că România are un puternic deficit comercial în ceea ce privește îngrășămintele chimice. Un deficit care are impact nefavorabil atât asupra economiei, în general, cât și asupra consumatorilor, în particular.

Strategia ar trebui să aibă ca scop final utilizarea resurselor energetice și poate merge pe mai multe direcții. Printre ele pot fi relansarea industriei chimice, respectiv a celei de îngrășăminte chimice, construirea de centrale electrice care să folosească gazul natural sau încălzirea cu gaz a locuințelor din mediul urban și cel rural. Acest lucru presupune, bineînțeles, realizarea de investiții care să aducă rețelele de distribuție până la consumatorii finali.

Un astfel de plan de utilizare a gazelor naturale ar fi util, iar punerea lui în aplicare ar trebui făcută accelerat, astfel încât investițiile în exploatarea resurselor offshore să fie sincrone cu cele din industrie.

În fine, poate cel mai responsabil gest politic ar fi să se promoveze o lege care să prevadă că toți banii obținuți de stat ca urmare a exploatării din zona offshore să fie strânși, separat de buget, într-un fond de investiții. Măcar în felul acesta să știm că râmâne ceva și generațiilor viitoare din exploatările de hidrocarburi din Marea Neagră.