Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


8 județe afectate de pesta porcină. APCPR: Virusul ar putea afecta toată țara

porc.jpg

Image source: 
AFP

Zeci de focare de pestă porcină africană sunt confirmate aproape zilnic. Ultimele 18 au fost depistate în judeţul Bihor. Virusul a fost confirmat și la porcii din două gospodării din comuna Giurgeni, din judeţul Ialomiţa. Un alt focar a fost depistat în Sălaj.

Și judeţul Giurgiu se află sub cod roşu de atenţionare privind posibilitatea apariţiei pestei, iar fermierii timişoreni au fost atenţionaţi să ţină animalele izolate în adăposturi, pentru a nu se contamina cu virusul în gospodării din judeţul Bihor.

Specialiștii avertizează că virusul este prezent atât la porcii domestici, cât și la mistreți. De altfel, Bulgaria a anunțat că a început construirea unui gard la granița cu România pentru a preveni intrarea mistreţilor, responsabili de răspândirea virusului.

APCPR: Răspândirea virusului la nivelul întregii țări e o chestiune de timp

Virusul pestei porcine africane, care a intrat în România în vara anului trecut cel mai probabil din Ucraina, este mortal pentru porc, dar inofensiv pentru om. Totuși, la nivel economic, el poate genera probleme extrem de grave.

România ar putea avea interzis la exportul de carne de porc”, declară, într-un interviu la RFI, medicul veterinar Adrian Balaban, membru în consiliul director al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

El avertizează că, dacă Guvernul și Ministerul Agriculturii nu se implică mai mult, răspândirea virusului la nivelul întregii țări este doar o chestiune de timp. Adrian Balaban mai spune că în prezent 8 județe din sud-est și nord-vest sunt afectate de virus: Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași (n.r. nu au fost depistate cazuri în Călărași, dar e considerat județ de graniță, tampon cu Bulgaria), Satu Mare, Sălaj și Bihor.

Medicul are și câteva sfaturi foarte importante pentru fermierii care se ocupă cu creșterea porcilor: ”Să colaboreze cu medicii veterinari, să anunțe modificări în comportamentul porcilor, dacă nu mai mănâncă, dacă sunt abătuți sau au febră. Și să nu încerce să rezolve problema singuri sau cu un vecin. Un alt lucru important este să se asigure că anumalele lor sun înregistrate în registrele de la primărie sau în sistemul național de identificare a animalelor. De asemenea, să anunțe orice fel de mișcare de animale în interiorul sau în afara gospodăriei și sub nicio formă să nu hrănească porcii cu resturi alimentare, respectiv resturi de carne de porc”.

Pe de altă parte, medicul Adrian Balaban enumeră simptomele care apar la porcii bolnavi: ”în primul rând, animalul nu mai mănâncă, nu mai consumă apă, apoi va intra într-o stare de imobilitate, iar apoi moartea apare imediat. În cazul porcilor care rezistă mai mult, apar pete roșii pe piele”.

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânzhttps://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Adrian Balaban, membru în consiliul director al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România
1296