Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce spune balanța de plăți despre economia românească

risc.jpg

Ce spune balanța de plăți despre economia românească.
Ce spune balanța de plăți despre economia românească
Image source: 
pixabay.com

Banca Națională a publicat datele pe primele zece luni ale anului referitoare la balanța de plăți externe și datoria publică. Balanța de plăți oferă, alături de alți indicatori, o imagine a funcționării economiei românești. Cu bune și cu rele. În spatele cifrelor balanței de plăți se află performanțele pe care economia autohtonă le are în raport de celelalte economii, în sensul că reflectă valuta care intră și care iese din economia românească.

În primele zece luni, balanța de plăți a avut un deficit de aproximativ 8 miliarde euro, cu 51% mai mare față de deficitul înregistrat anul trecut, în aceeași perioadă, care a fost de 5,26 miliarde euro.

Balanța bunurilor a avut anul acesta un deficit mai mare decât anul trecut cu 2 miliarde euro. Un deficit care provine de la creșterea mai rapidă a importurilor decât exporturile. Deficitul de 11,5 miliarde euro, în primele nouă luni ale anului, arată lipsa de performanță a economiei în raport cu restul economiilor europene sau globale. Cele mai mari deficite provin de la industria de îngrășăminte chimice și cea de produse agroalimentare. Ceea ce arată un dezechilibru al economiei care, în aceste domenii, nu poate fi remediat. Vânzarea unor active ale combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea și integrarea acestora într-un grup industrial mai mare ar putea reduce măcar parțial anul viitor deficitul pe care România îl înregistrează în materie de produse chimice.  

Balanța serviciilor are excedent. Mai mic cu 196 milioane euro decât anul trecut, dar excedent. Cine crează acest excedent? În primul rând, industriile care prelucrează produse în lohn, în frunte cu sectorul auto. O industrie care găzduiește o mulțime de investitori și care devine un ax central al economiei românești. În total, companiile care prelucrează bunuri aflate în proprietatea terților, adică lucrează în lohn, au adus în țară, în primele 10 luni ale anului, un surplus de 2,2 miliarde euro.

O cifră depășită de serviciile de transport. Companiile de transport extern sunt în continuare performanți. Ei aduc în economie mai mult cu trei miliarde euro decât cheltuiesc în afara țării, aproape la nivelul de anul trecut. De altfel, este singurul sector care a reușit să nu regreseze în comparație cu anul trecut, ceea ce arată performanțele constant bune ale acestui domeniu economic. Un sector destul de discret, deloc vocal, fără revendicări deosebite, dar care performează.

Asupra datoriei publice există mai multe interpretări. De cele mai multe ori, guvernul se raportează la procentajul datoriei publice în PIB. Datorită creșterii economice și implicit a produsului intern brut datoria publică rămâne în limite rezonabile din punctul de vedere al standardelor europene. În valoare nominală, însă, datoria crește.

Datoria externă a crescut anul acesta cu aproximativ un miliard și jumătate de euro, la 98 miliarde euro, din care 34 miliarde euro reprezintă datoria publică. Structura este în ușoară schimbare, în sensul că, anul acesta, datoria pe termen lung a scăzut ușor, cu 0,3%, iar cea pe termen lung a crescut cu 6%.

În ceea ce privește investițiile străine directe, o altă temă mult dezbătută, în primele 10 luni ale anului, au fost de 4,5 miliarde euro, mai mult cu aproximativ 400 milioane euro decât în aceeași perioadă a anului trecut. Este un progres al investițiilor străine, dar trebuie avut în vedere că din total, 972 milioane de euro reprezintă împrumuturi intragrup, care pentru balanța de plăți sunt importante, pentru că reprezintă valută intrată în economie, dar împrumuturile înseamnă doar o parte a investițiilor.

Datele privind balanța de plăți și datoria publică nu arată nici atât de bine încât să se spună că economia face progrese, nici atât de rău încât să indice o deteriorare îngrijorătoare a economiei.

 
Ce spune balanța de plăți despre economia românească (AUDIO)