Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum intră inflația în viața noastră de zi cu zi

detaliu_inflatie

Cum intră inflația în viața noastră de zi cu zi.
Cum intră inflația în viața noastră de zi cu zi
Image source: 
pixabay.com

Rata inflației din anul 2018 s-a clarificat. Institutul de Statistică a anunțat că indicele prețurilor de consum, adică inflația a fost de 4,6%. Un nivel care împacă pe toată lumea. Și pe consumatori care au văzut cum începând cu ultimul trimestru al anului trecut, inflația s-a calmat și banca centrală care s-a încadrat în ținta de inflație, care includea și o marjă de siguranță, adică plus un procent.

După ce a urcat vertiginos în vară, până la peste 5%, inflația a coborât în ultimele luni ale anului trecut. În funcție de categoriile de produse, inflația a fost de 3,75% pentru mărfurile alimentare, 6,2% la mărfurile nealimentare și 2,53% pentru servicii. Ceea ce ne arată că prețurile mărfurilor nealimentare au fost peste rata inflației.

Campionii în materie de creșterea prețurilor sunt, se știe deja, cartofii cu un plus de 39%. Dincolo de cartofi și legume și conserve de legume, cu o creștere a prețului cu 21%, există o serie de produse și servicii care au avut creșteri mai mari decât rata inflației. Este vorba despre pâine, plus 5%, carnea de bovine, 5,89%, țigaretele, cu o creștere de 4,94% și tariful gazelor naturale, care a crescut cu 16%. În ceea ce privește creșterile de tarife ale serviciilor, cele mai mari sunt ale serviciilor aeriene, un plus de 23%, și serviciile poștale, ale căror tarife au urcat anul trecut cu 21%.

Fructele și conservele de fructe, zahărul și produsele zaharoase, citricele și alte fructe meridionale și ouăle sunt produsele ale căror prețuri au scăzut anul trecut.

Dar rata inflației este un indicator important pentru starea economiei și care oferă posibilitatea unor corelații atât între state, cât și în cadrul unei economii.

Spre exemplu, în anul 2018, rata inflației în zona euro a fost de 1,6%. Există, așadar, o diferență semnificativă între inflația din România și cea din zona euro, de aproape trei ori mai mare. Cifrele sunt esențiale, pentru că, să ne aducem aminte, inflația este un indicator de convergență pentru accesul în zona euro. În acest moment, la acest capitol, România este departe de zona euro, după ce în urmă cu câțiva ani îndeplinea lejer acest criteriu, inclusiv ceilalți indicatori de convergență nominală.

Rata inflației este esențială pentru evoluția dobânzilor dintr-o economie. Cei care se întreabă, de exemplu, de ce dobânzile din România sunt mai mari decât în alte state europene trebuie să se uite la diferența de inflație, la care se adaugă și ceea ce se numește riscul de țară.

De exemplu, dobânda la depozitele bancare ar trebui să fie mai mare decât rata inflației, în caz contrar aflându-se în situația de a fi real negative. Adică, un deponent care plasează o sumă de bani într-un depozit bancar va primi la scadență o sumă reală mai mică, în sensul că inflația erodează mai mult din banii depuși decât se obțin din dobânda bancară. De aceea, dobânzile la depozite ar trebui să fie mai mari decât rata inflației, numai că, de destule ori, această regulă este încălcată, din motive diferite.

În același timp, o creștere a dobânzilor la depozite atrage după sine o majorare a dobânzilor la credite. Ceea ce, desigur, nu este o veste bună pentru cei care iau un împrumut. Chiar și mult-discutatul ROBOR depinde într-o anumită măsură de inflație, pentru că dincolo de nivelul de lichiditate al pieței, băncile care se împrumută între ele se uită și la rata inflației.

Totodată, inflația este luată în calcul și de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale atunci când decide dobânda de politică monetară. Iar impactul dobânzii-cheie în economie este important, influențând atât nivelul la care se împrumută statul român, cât și dobânzile practicate de bănci.

Așadar, inflația este mai mult decât creșterea prețului cartofilor. Indicatorul inflației se insinuează tiptil, fără să simțim, uneori, în viața noastră de zi cu zi.

Cum intră inflația în viața noastră de zi cu zi (AUDIO)