Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Studiu de caz: O companie pleacă din România și lasă sute de angajați pe drumuri. Ministerul Economiei ce păzește?

fabroica.jpg

Image source: 
pixabay.com

Studiu ce caz: Compania Reiker anunță că își închide fabrica de pantofi de la Lugoj, județul Timiș și că va disponibiliza cei aproape 700 de angajați. Lipsa forţei de muncă şi costurile prea mari cu utilităţile şi asigurarea transportului – sunt printre motivele invocate de reprezentanții companiei.

Restant, în momentul în care pleacă un investitor din România e Ministerul Economiei – care ar trebui în permanență să aibă un plan B pregătit, comentează la RFI Sorin Pâslaru, de la Ziarul Financiar:



Sorin Pâslaru: Acesta este un fenomen cu două tăișuri, două rezultate. Pe de o parte, e bine pentru că firmele sunt nevoite să majoreze salariile sau să treacă la eficientizare, la productivitate, la o producție mai mare per angajat, lucru de care noi avem nevoie. Pe de altă parte apar și astfel de situații în care pur și simplu renunță, mai ales firmele care nu sunt integrate destul de mult într-un lanț valoric local.

Reporter: În ce măsură poate fi și un discurs dualist, un pic ipocrit al unei companii, generic vorbind?

S.P: Este o situație de business. Problema la noi este că aceste situații de business nu sunt discutate. În mod normal, responsabilii din județ, ai orașului, ar fi trebuit de mult să aibă în vedere că acestă firmă nu găsește oameni. Pe de altă parte, această problemă la o firmă cu peste 500 de angajați este deja o discuție la nivel central. Ministerul Economiei ce păzește? Ar fi trebuit să știe din timp, oamenii ăia au dificultăți, haideți să le oferim niște posibilități. Mergem într-un județ cum e Teleorman, cum e Vaslui, cu 10% șomaj, unde nu vor mai avea fluctuație de personal și unde vor putea da salarii mai reduse. Trebuie să ne uităm unde mai au fabrici. Mai au în Vietnam, mai au în Tunisia. Dacă ne amintim și Nokia, când a plecat, când era puternică, a plecat în Vietnam. Întotdeauna există și alte zone, alte țări, unde salariile sunt mai mici decât în România.

Rep: Referitor strict la creșterea costurilor cu forța de muncă, cât putem rămâne această țară est europeană unde vii și plătești pe bani puțini?

S.P: Asta este, dar în acelați timp trebuie să și livrezi ceva care să fie acceptat pe bani mai mulți. Cum facem cu acești oameni? Asta e a doua în județul Timiș. Cu fabrica Nestle, tot la fel, sute de oameni. Cum trecem de la o economie bazată pe forță de muncă ieftină la o economie cu valoare adăugată, este o întrebare la care toată lumea încearcă să răspundă și este un obiectiv global al fiecărei țări care înceracă să se dezvolte.

Rep: Prin IT și alte industrii creative poate? 

S.P: Sigur, dar acolo e problema de magnitudine. Nu ai destui. Nu faci destui. Avem 7.000 de IT-iști pe an. Școala românească are 180.000 de absolvenți. Capitalul se duce întotdeauna acolo unde mâna de lucru e mai ieftină, unde posibilitățile de expansiune sunt mai mari. Dar aici trebuie să intervină și zona publică, oficiali cărora să le pese. La trei luni trebuie să te duci în cele mai mari fabrici, unde sunt cei care îți livrează ție. Dintr-o dată ăsta e un șoc nu numai pentru acei oameni. E și pentru veniturile la bugetul local. De aceea spun că Ministerul Economiei ar trebui să viziteze la trei luni toate întreprinderile cu peste 500 de angajați. „Bună ziua! Ce situație aveți? Nu avem asta.” A crescut prețul utilităților. Mergem mai departe. Ce soluții sunt ca să le ții? Investitorii nu vin și nu pleacă ca niște bătuți de vânt.

Rep: Sunt state din vestul Europei care s-au confruntat acum ceva vreme cu această situație.

S.P: Absolut, Franța, SUA. Acolo apariția lui Trump s-a făcut tot pe această chestiune a dezindustrializării. 

Rep: Cu ce au înlocuit?

S.P: Nu au reușit să înlocuiască. Se duc către o economie polarizată, joburi de supermarket și IT-iști. Dispare mijlocul. Este presiunea asiatică. 

Rep: Cât de vulnerabilă e România în fața unui asemenea fenomen pe termen mediu?

S.P: Este vulnerabilă la orice fel de investior care nu are o foarte puternică ancorare locală. Acești investitori gen carapace, insularizați, cei care doar folosesc mâna de lucru și aduc toată materia primă din import, merg cu ea apoi la export, aceștia sunt primii care la o fluctuație mai mare a salariilor decid să se mute. 

Rep: Până la urmă și retorica de la centru, retorica guvernului din ultimul an, ce impact are?

S.P: Nu ajută. În continuare ar trebui și de o parte și de alta mai multă colaborare astfel încât să menținem astfel de investiții mari și să creștem pe valoare adăugată. Poate pleacă, dar poate vine un centru de design.

Rep: Vorbiți generic de un climat de business prietenos. Cam asta e sintagma?

S.P: Pritenos și mult mai proactiv. Să nu fim surprinși că pleacă un investitor. Ministerul Economiei trebuie să știe foarte bine tot timpul să ia pulsul marilor întreprinderi, de ce au nevoie ca să rămână și ca să se dezvolte și imediat, la primele semne, să acționeze.