
Economie
Plafonarea prețului gazelor a fost amânată cu o lună. Riscuri și avantaje
flacara.jpg

În mod normal, plafonarea ar trebui să aducă facturi mai mici pentru consumatori. În aceeași măsură însă, furnizarea gazului în bune condiții ar putea fi afectată dacă producătorii - dintre care cei mai mari sunt Romgaz și OMV Petrom – vor încasa mai puțin și în consecință vor face investiții mai mici, atrage atenția Radu Dudău, director Energy Policy Group.
“ În mod real nu există nici un fel de avantaje. Logica, probabil, din spatele acestei decizii este că da, consumatorii finali, cei casnici în special, trebuie protejați de creșterea prețului gazelor naturale care se reflectă în factura finală. În fapt, trebuie înțeles foarte limpede, că această plafonare reduce drastic investițiile în sectorul de producție. O să ne confruntăm foarte repede cu un declin al producției, déjà mai accentuat ca anul trecut când am avut o scădere de 7% față de 2017, o să vedem o creștere a importurilor, pentru că România nu acoperă integral din producția internă întreg consumul și va fi complet nesustenabilă această idée că consumatorul casnic și anumite companii preferate de consumatori non-casnici se vor bucura de gaze ieftine. O să vedem de fapt efecte foarte negative în partea de producție , cu tot felul de distorsiuni în lanț , inclusiv din punct de vedere al încasărilor la bugetul de stat. Deci răspunsul meu pe scurt la întrebarea dvs: Care sunt avantajele? Este că nu sunt avantaje.“, explică Radu Dudău.