Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oraşul Iaşi, câştigătorul marelui premiu al concursului “Orașul durabil” 2019

Oraşul Iaşi este câştigătorul marelui premiu al celei de-a doua ediţii a concursului "Oraşul durabil" 2019. Distincția a fost acordată pentru inovație în dezvoltarea conceptului Smart City, în cadrul evenimentului organizat, astăzi, miercuri de Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România, alături de Ambasada Franţei în România, Institutul Francez şi Business France.

Premiul constă într-o invitaţie în vizită de studii, oferită de oraşul Dijon, o comunitate de referinţă pentru tot ceea ce ţine de dezvoltare durabilă - unei delegaţii de experţi în domeniu din municipiul Iaşi, au anunţat organizatorii evenimentului.

De asemenea, au fost premiate patru din cele 11 proiecte evaluate: Primăria oraşului Iaşi - achiziţie de autobuze, investiţii în E-ticketing, implementarea de soluţii de monitorizare, precum şi achiziţii de tramvaie şi autobuze electrice; Primăria oraşului Sibiu - reconversia lacului Binder şi transformarea lui în obiectiv de petrecere a timpului liber; Consiliul Judeţean Sălaj - sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivelul judeţului; Comuna Costache Negri (judeţul Galaţi) - extinderea alimentării cu apă a comunei.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, doamna Michele Ramis, a anunțat că acest concurs va continua.

"Vom continua această iniţiativă, cred că sunt foarte multe colectivităţi din România care au iniţiative din tip Smart City. O problemă ar fi faptul că nu se cunosc aceste proiecte, nu există o comunicare în acest sens. De aceea concursul este foarte util, deoarece alte comunităţi pot afla ce se face în alte oraşe şi sunt foarte optimistă în ceea ce priveşte viitorul", a declarat doamna Michele Ramis.

Proiectul care a câştigat concursul a fost finanţat cu 15 milioane de euro de BERD - achiziţia a 100 de autobuze la standard Euro 6, dotate cu sistem GPS, 2 milioane de euro e-ticketing (implementate), a anunțat la rândul său reprezentanta Primăriei Iaşi, Elena Farca.  Urmează să fie cumpărate 16 tramvaie noi contra sumei 48 de milioane de euro, 24 de autobuze electrice - 14,5 milioane de euro şi 44 de autobuze electrice de mici dimensiuni, pentru partea centrală a oraşului, în valoare de 28 de milioane de euro. Proiectul a demarat în anul 2017.

Potrivit organizatorilor, pentru selectarea celor mai bune proiecte s-a lucrat după o grilă unică, multicriterială, stabilită împreună cu reprezentanţii Ambasadei Franţei. O mare parte din punctaj a venit din componenta tehnică, din legătura cu experienţa franceză, cum a fost cazul comunei premiate, elementele de durabilitate în timp şi de viziune de continuitate.

Concursul "Oraşe durabile 2019" recompensează iniţiativele inovatoare din domeniile infrastructurii de canalizare şi apă, eficienţei energetice şi gestiunii deşeurilor, dar şi a reconversiei urbane şi renovării patrimoniului.

333