Pe culmile populismului economic

O a doua calitate a programului a fost aceea că a creat clone. În sensul că băncile și-au făcut propriile produse bancare, asemănătoare cu „Prima casă”, dar și diferite prin prisma garanției statului, produse financiare care au fost promovate către clienți.

Dar, „Prima casă” nu a fost doar „lapte și miere”. În primul rând, prin presiunea pe care a adus-o pe piața imobiliară. Este clar că un tip de locuințe și-au aliniat prețul la nivelul de credit pe care îl oferea programul „Prima casă”.

În al doilea rând, în ultima perioadă, mai oficial sau mai informal, mulți reprezentanți ai insitituțiilor publice și ai bancherilor afirmau că este momentul ca „Prima casă” să fie oprit. Nu este, în acest moment, o problemă de creștere a întârzierilor de plată, dar este o chestiune ce ține de prudență. Nu trebuie să fii un mare economist pentru a înțelege că o schimbare a situației economiei românești, în sensul încetinirii creșterii sau chiar a intrării în recesiune poate modifica dramatic situația disciplinei de credit a clienților „Prima casă”. Acest program poate deveni, în cazul unei căderi economice, o adevărată bombă cu ceas pentru sistemul bancar. Toată lumea știe acest lucru, nimeni nu o spune, însă, cu voce tare în spațiul public.

În acest context, specialiștii se așteptau ca programul Prima casă să își piardă din susținere. Dimpotrivă, programul urcă pe noi culmi de populism.

Noul proiect redenumit „O familie, o casă” prevede o creștere a facilităților acordate, dar noile condiții sunt controversate. Astfel, va crește plafonul de creditare până la 570.000 lei, adică mai mult decât o dublare a sumei. De asemenea, și garanția acordată de stat crește, de la 40%-50% la 80%. Acest lucru înseamnă un risc mai mare pe care și-l asumă statul în caz de neplată a creditului până la terminarea contractului.

În ceea ce privește dobânda de acordare a creditului este o poveste separată. În linii generale se prevede ca dobânda la creditele acordate prin noul program să fie între 0,9% și 5,5%, o dobândă fixă pe întreaga durată a derulării contractului.

Dar, dobânda este calculată în funcție de o serie de criterii. Adică, în funcție de venituri, de numărul copii ai familiei sau dacă se încadrează într-un grad grav de handicap se acordă o serie de reduceri de dobândă sub formă de subvenții. Statul, deci contribuabilii, plătește subvenția pentru dobânzile mici de care vor beneficia clienții noului program.

În proiectul noului program apare și o subvenție greu de imaginat. Este vorba despre faptul că se prevede ca statul să plătească 700 lei pe metrul pătrat pentru cei care cumpără locuințe cu o suprafață cuprinsă între 50 și 100 de metri pătrați. Cu alte cuvinte, pentru o casă de 100 metri pătrați cumpărătorul va primi de la stat o primă de 70.000 lei, adică aproximativ 15.000 euro. O singură condiție este impusă și anume ca achiziția să se facă de la un dezvoltator.

Interesant este că ideea pare a fi inspirată din modelul austriac numit Banca pentru locuințe. Diferența importantă dintre programul lansat în Austria și cel din România este că primul îi obligă pe clienți să economisească bani pentru a putea beneficia de prima de la stat. În România, statul acordă subvenția fără nicio obligație din partea clienților. Este ușor de bănuit că în aceste condiții prețul locuințelor va exploda.

Pentru ca tabloul să fie complet, ieri, guvernul a aprobat și un act normativ prin care se oferă fermierilor până la 1.000 lei pentru fiecare tânăr pe care îl angajează, în funcție de nivelul studiilor. De asemenea, s-a lansat programul „O comună, o ambulanță” prin care se oferă o finanțare de la buget de 200.000 euro pentru achiziționarea unei ambulanțe pentru fiecare comună din România. Bugetul alocat pentru anul acesta este de un miliard de lei, ceea ce va însemna cumpărarea a aproximativ 1.000 de ambulanțe, din cele aproximativ 2.700 de comune din România.

Marea întrebare este: pot fi finanțate toate aceste programe cu bani de la buget fără ca deficitul să sară în aer? Sau sunt pur și simplu programe care nu țin cont de capacitatea de plată a bugetului de stat.