Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nu-l ardeți „pe rug” pe „ereticul” Borza

remus_borza.jpg

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe Remus Borza, consilierul economic. Motivul? Ideile dlui Borza, exprimate în public, de reformare a administrației și de reorganizare teritorială.
Image source: 
Facebook / Remus Borza

În momentul în care Remus Borza a fost numit consilier pe probleme economice al premierului, probabil că multă lume a ridicat din sprâncene a mirare. În primul rând, pentru că acesta venea pe fotoliul lăsat liber de Darius Vâlcov, cel care în ultimii doi ani a părut a fi coordonatorul politicii economice, „păzitorul” programului de guvernare și, uneori, chiar adevăratul prim-ministru al României. De aceea era foarte interesant de văzut prestația profesională a noului consilier.

În al doilea rând, alegerea lui Remus Borza putea să surprindă, pentru că acesta era deja cunoscut ca un adevărat personaj. Cu declarații suprinzătoare, deseori tranșante, uneori de-a dreptul hazardate, dar, în orice caz, un om destul de greu de influențat și controlat.

Remus Borza este un om de acțiune. Administrarea Hidroelectrica în insolvență l-a propulsat pe scena economică fiind, în același timp, lăudat pentru rezultatele obținute la compania de stat, și contestat pentru unele decizii pe care le-a luat.

Abia instalat în fotoliul de consilier al prim-ministrului, Borza a trecut la declarații care mai de care mai interesante. Sintetizând, iată ce a afirmat Remus Borza pentru Ziarul financiar: aparatul bugetar este prea mare și angajații sunt prea bine plătiți; nicăieri în lume un angajat de la stat nu câștigă, în medie, mai mult decât un salariat din mediul privat; trebuie redus numărul de ministere; trebuie redus numărul de instituții publice; mediul de afaceri are nevoie de un milion de oameni, iar în instituțiile de stat sunt sute de mii de oameni care stau degeaba; este nevoie de un plan de restructurare sever în administrație; în fine, Remus Borza a avut și o altă idee interesantă și anume că trebuie regândită structura administrativă a statului, pentru că 3.200 de sate și comune sunt prea multe pentru o țară din care au plecat milioane de oameni.

Nu se poate spune că dl. Borza nu are dreptate să ceară o restructurare a aparatului administrativ sau o reorganizare teritorială. Dar toate aceste idei sunt adevărate „erezii” pentru coaliția de guvernare. Nimeni nu le-a mai rostit atât de tranșant până acum. Chiar dacă unele dintre aceste reforme sunt incluse și în programul de guvernare, adică și acolo se vorbește despre o reformă a aparatului bugetar sau a administrației locale. Dar nu atât de clar și nici atât de radical precum le spune Remus Borza.

În aceste condiții, consilierul premierului nu a reușit să reziste decât o săptămână. A fost demis. „Ereticul” Borza a fost executat scurt de către premier fără să mai aibă vreo șansă să pună în operă măcar o parte din viziunea sa economică.

Ideile lui Remus Borza au fost prea dure pentru coaliția de guvernare, dar nu înseamnă că ele nu sunt corecte. Chiar dacă viziunea lui Borza nu se bazează pe analize și pe studii de caz, nu înseamnă că ele nu pot fi un punct de plecare pentru o dezbatere serioasă pe această temă.

De altfel, cu alte cuvinte și uneori cu argumente, instituții foarte diferite susțin logica lui Borza. De exemplu, banca centrală arată în raportul pentru stabilitate financiară că salariile din administrație au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii ani, 10% din PIB.

De asemenea, Fondul Monetar Internațional atrage atenția la sfârșitul misiunii în România că deficitul de cont curent va ajunge la 5% din PIB, inflația a revenit, investițiile publice și private au scăzut, legea pensiilor trebuie reevaluată pentru că va genera cheltuieli suplimetare de 4% din PIB. Modernizarea sistemului informatic al instituțiilor de stat și creșterea salariilor în raport de productivitate sunt alte observații ale raportului FMI.

„Ereticul” Borza a fost sacrificat după o săptămână. Atât a rezistat în funcția de consilier economic al premierului. Este o întrebare: când a greșit premierul, când l-a numit pe Remus Borza sau când l-a demis? Nu înseamnă, însă, că ideile, excentrice sau tranșante ale domnului Borza, nu ar trebui analizate cu toată seriozitatea și cu tot curajul.

Nu-l ardeți „pe rug” pe „ereticul” Borza (AUDIO)
262