Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Banii europeni te învață să zbori

  • În 2014, la Cluj a fost înființată, cu bani europeni, o școală de însoțitori de zbor;
  • Proiectul câștigat pe POSDRU a fost declarat proiect de succes pentru România;
  • Universifly, școala de însoțitori de zbor de la Cluj a trecut de 1000 de absolvenţi în octombrie 2018;
  • Primii aproximativ 600 de absolvenți au făcut cursul subvenționat din fondurile europene;
  • Școala începută pe bani europeni a devenit, în timp, o afacere sustenabilă.

O nevoie reală pe piață este cea mai bună idee de afacere. O spun toți consultanții în business, dar și cei care și-au demarat propriile afaceri. O femeie de afaceri din Cluj, 
Steluța Racolța, după ce a acumulat 15 ani de experiență în domeniul asigurărilor, a pornit pe drumul antreprenoriatului cu o companie de recrutare de forță de muncă și formare profesională, RSC CONSULTING. Ea a fost cea care a sesizat că există o cerere tot mai mare a pieței pentru personal calificat în domeniul aviației civile, pentru care a făcut, o vreme, servicii de recrutare. Așa se face că în 2014, la sugestia unuia dintre clienții săi pentru serviciile de recrutare, Steluța Racolța a pus bazele primei școli românești de însoțitori de bord din Transilvania. Acum, Universifly a ajuns cea mai mare școală de însoțitori de bord din România, ba chiar din Europa de Est, spune fondatoarea Steluța Racolța.

”Ideea recunosc că nu îmi aparține. Mi-a sugerat-o managera de resurse umane de la companie de aviație din Arabia Saudită, în 2013, când am organizat prima sesiune de recrutare pentru companii de aviație, de tineri care să fie însoțitori de bord. Au fost atât de încântați și ei mi-au sugerat: Steluța, fă-ți o școală în România, pentru că România este țară a Uniunii Europene și vei fi obligată să respecți cerințele de aviație din Uniunea Europeană, fiind stat membru, și dacă tu îi vei instrui bine, noi ți-i angajăm pe toți”, a spus Steluța Racolța.

Între timp, din 2014, momentul înființării școlii și până acum, firma clujeană a făcut recrutare de personal specializat pentru aviație pentru alte patru companii aeriene, Flynas, Oman Air, Gulf Air și Kuweit Airways. În plus, alte companii aeriene solicită transmiterea de informații cu privire la recrutările de personal făcute de îi înșiși, către absolvenții școlii din Cluj-Napoca.

Profilul candidatului de aviație

Fondatoarea Universifly spune că fiecare companie are propriile cerințe și standarde pentru candidații pe care îi recrutează. De exemplu, companiile din Orient nu agreează candidații cu tatuaje. Cerințele standard ar fi: să fie persoane agreabile, proactive, empatice, persoane care să cunoască relaționarea cu clienții. Vârsta minimă pentru Europa, de la care poți să fii însoțitor de bord este 18 ani. În Orientul Mijlociu, vârsta minimă este 21 de ani. Unele companii au aeronave foarte mari și au nevoie de persoane de peste 1,60m. Alte companii au aeronave cu dimensiuni rezonabile și preferă oameni mai scunzi. Starea de sănătate foarte bună este un criteriu valabil pentru toate companiile. Însă printre cele mai prețuite criterii se află atestatul E.A.S.A. (European Aviation Safety Agency, o instituţie care funcționează pe lângă Comisia Europeană și reglementează toți operatorii din aviație, companii aeriene, aeroporturi, școli de piloți și școlile de stewardese). 

Acest atestat este emis de Autoritatea Aeronautică Civilă din București. Este echivalentul unui permis de muncă în orice țară a Uniunii Europene. Ca să poți da examenul la București, la Autoritate, trebuie să fii absolvent al unei școli acreditate pe reglementările E.A.S.A., cum este Universifly, școala noastră de la Cluj”, precizează Steluța Racolța.

Proiect de aproape un milion și jumătate de euro

Școala de însoțitori de bord a fost înființată și dotată cu ajutorul unui proiect POSDRU, într-o perioadă în care fondurile europene erau puțin cunoscute și greu accesate. Acest proiect a fost în valoare de aproximativ 1,3 milioane de euro.

Cu acești bani, școala a fost dotată cu toate echipamentele necesare instruirii la standarde a însoțitorilor de zbor. De altfel, este singura școală din România care are propriile echipamente și nu trebuie să le închirieze de la alți operatori. Este vorba despre veste de salvare pentru adulți și copii, barcă de supravieţuire pe ocean, manechin de resuscitare, truse de prim ajutor etc., mai explică fondatoarea școlii de însoțitori de bord.

A fost declarat proiect de succes pentru România. Am fost premiată de Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectul acesta. Este singura școală înființată pe bani europeni, din țară sigur. Din informaţiile mele suntem singura școală din Europa care ne-am pornit cu finanțare europeană. Proiectul a fost greu de implementat. Am avut un grup-țintă mare de instruit: 590 de oameni au primit certificat pe perioada școlii”, a mai spus Steluța Racolța.

Implementarea proiectului a mers bine, însă firma a rămas cu un credit bancar de 150.000 de lei, pe care instituţia l-a făcut, pentru a plăti dările la stat, înainte de rambursarea banilor, a mai precizat fondatoarea Universifly.

Era în perioada în care Statul român m-a penalizat că nu i-am plătit asimilatele la timp, pentru că Ministerul Fondurilor europene îmi dădea banii cu întârziere. Eu tăieri de bani din implementare nu am avut. Statului român așa îi place: să ia banii, dar să nu se uite de ce îi ia”, s-a plâns Steluța Racolța.

După primii 590 de elevi ai școlii de însoțitori de bord de la Cluj, instruiți pe bani europeni, Universifly a început să organizeze cursuri plătite de cei care doreau să intre în această branșă. Cursurile sunt intensive, câte opt ore pe zi, timp de patru săptămâni, și costă aproximativ 13  00 de euro. În octombrie 2018, școala a ajuns la cel de-al 1000 însoțitor de zbor instruit.

Astăzi, sunt peste 700 de absolvenți ai școlii clujene, fete și băieți, care activează în aviație, pe toate continentele.

 

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

125