Cum i-am făcut „cinste” ING-ului cu 100 de lei

Am mers mai departe și tot în clădirea de birouri respectivă am dat peste o sucursală a cunoscutei societăți bancare care a închis toate casieriile. Dar bancomatele au fost, bineînțeles, păstrate. M-am repezit să scot suta de lei, dar se pare că nu era ziua mea norocoasă. Bancomatul nu a funcționat. M-am mutat la al doilea automat bancar aflat tot în incintă, al aceleiași bănci, dar nici acolo nu am avut mai mult noroc.

Imediat după ce cele două automate bancare nu au reușit să îmi elibereze banii pe care îi solicitasem, câțiva tehnicieni au venit să le repare. Era destul de clar că nu funcționează și, prevăzător, am pus o întrebare unei funcționare a băncii. Respectiva bancă a desființat casieriile, dar a păstrat sucursale.

Sâmburele îndoielii încolțise în mintea mea, adică, nu eram sigur dacă bancomatul băncii validase tranzacția fără să-mi elibereze suma. Mi se mai întâmplase și cu altă ocazie, la bancomatul unei alte bănci, o bancă maghiară, când din cont îmi dispăruseră 400 de lei, în urma unei tranzacții „eșuate” dar validată de bancomat, fără să îmi elibereze suma. Atunci, i-am recuperat mai simplu și mai rapid, în urma unei reclamații, evident.

Ca atare, am adresat o întrebare unei funcționare a băncii care deținea bancomatul, relatându-i pe scurt cazul. Răspunsul a fost succint: primul pas a fost să mă întrebe dacă am cardul băncii pentru care lucra și când a auzit că nu am card de la ei mi-a răspuns că nu mă poate ajuta, nu poate verifica dacă mi-au fost luați banii din cont și mi-a sugerat să fac o sesizare către banca la care am contul de card.

„Am înțeles”, i-am spus angajatului bancar și am plecat la treaba mea. Și fără banii de care aveam nevoie și cu avertismentul că va trebui să ajung să verific, totuși, dacă nu cumva mi-au fost luați banii din cont.

Zis și făcut, undeva mai spre seară am m-am prezentat la o filială a băncii unde am contul de card. Acolo mi s-a confirmat că am sumele blocate, cele 100 de lei pe care încercasem să le scot de două ori de la bancomate. Mi s-a sugerat să fac o reclamație oficială, ceea ce am și făcut, o zi mai târziu, prin telefon.

Am crezut că lucrurile se vor clarifica destul de repede. Dar nu a fost să fie. Mai întîi a venit răspunsul că o sută de lei nu fusese trasă din contul meu. Rămânea de văzut ce s-a întâmplat cu a doua sută. A trecut o săptămână, au trecut două, dar răspunsul nu venea. La un moment dat, prin vâltoarea treburilor zilnice uitasem de întâmplarea de la bancomat.

Doar că la sfârșitul săptămânii trecute, după aproape două luni de la reclamație, banca la care am contul mi-a telefonat. Răspunsul m-a lăsat perplex. Mi se spunea că banca olandeză susține că banii au fost eliberați de bancomat, că ei, cei de la banca unde am contul, nu pot face mai mult și că dacă doresc să merg mai departe trebuie să mă adresez organelor în drept. Nu am prea înțeles care sunt organele, poliția, judecătoria sau autoritatea pentru protecția consumatorului, dar cert este că am decis să abandonez recuperarea sutei de lei. Am prea puțin timp la dispoziție pentru a pretinde poliției să se ocupe de suta mea de lei.

Rămân doar cu ideea că trebuie să uit că ING Bank m-a făcut „farseur”, că banca susține că am primit suta de lei de la bancomat. Am o variantă mai soft la care mă gândesc pentru a nu merge mai departe cu investigația. Îmi spun că i-am făcut cinste băncii ING cu o sută de lei. Să fie primită.