Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Modelul de afaceri al lui Hagi

hagi_sut_gol.jpg

Modelul de afaceri al lui Hagi.
Modelul de afaceri al lui Hagi
Image source: 
Facebook/Gheorghe Hagi

Iancu Guda ne face o surpriză cât se poate de plăcută. Economistul a publicat o analiză, după știința mea, unică în România, prin profunzimea și seriozitatea abordării.

Este vorba despre o analiză comparată a cinci echipe de fotbal românești prin prisma indicatorilor economici și financiari ai cluburilor, în perioada 2014-2018. Este un demers unic, pentru că are darul de a clarifica sănătatea economică a celor mai importante cluburi de fotbal din România.

De-a lungul timpului, au apărut știri cu caracter economic despre echipe de fotbal. În funcție de interesele de moment, patronii de cluburi de fotbal au făcut publice fie cifrele câștigului obținut, fie cele ale pierderilor înregistrate. Sunt doar fotografii ale unei etape.

Analiza lui Iancu Guda are câteva calități incontestabile: privește fenomenul în timp, în ultimii cinci ani, ia în calcul principalii indicatori economici (active, datorii, grad de îndatorare, venituri sau profituri) și, nu în ultimul rând, se referă la cele mai importante echipe ale României, Viitorul Constanța, FCSB, Dinamo București, CFR Cluj și „U” Craiova.

Iată o parte din rezultatele analizei. În perioada 2014-2018, cele mai mari venituri au fost obținute de FCSB (446 milioane de lei), Dinamo (215 milioane lei), Viitorul Constanța (177 milioane lei), CFR Cluj (156 milioane lei) și U Craiova (121 milioane lei).

Au fost cumulate veniturile pe cinci ani pentru a elimina evoluțiile conjuncturale atât de prezente în fotbal și mai ales în fotbalul românesc.

O mare întrebare care se află pe buzele suporterilor este dacă echipa favorită obține profit sau nu? Analiza lui Iancu Guda ne oferă răspunsul. Situația este următoarea. FCSB are un profit cumulat în perioada 2014-2018, de 28 milioane lei, cu variații destul de mari. De exemplu, în anul 2016, profitul net obținut a fost de aproape 27 milioane de lei, în timp ce în anul 2015, pierderile au fost de aproximativ 13 milioane lei.

Viitorul Constanța, echipa lui Gheorghe Hagi, are un profit cumulat în ultimii cinci ani de 23 milioane lei, cu o constanță de remarcat, în sensul că Viitorul a încheiat toți acești ultimi cinci ani pe profit.

Chiar dacă pare greu de crezut prin prisma performanțelor actuale din campionatul intern, Dinamo a strâns în perioada 2014-2018 un profit net de 11 milioane de lei, având un singur an defavorabil, 2014, când a înregistrat pierderi de 6 milioane de lei.

Invers, rezultatele bune realizate de CFR Cluj nu au ajutat deloc la sănătatea situației financiare a clubului. În cinci ani, clubul a cumulat pierderi de 84 milioane lei, în fiecare an având rezultate financiare negative, adică pierderi.

La fel, clubul U Craiova are pierderi cumulate de 38 milioane lei, în anii 2017 și 2018 înregistrând profituri adunate de 10 milioane lei, insuficient însă pentru a compensa pierderile majore din perioada 2014-2016.

În fine, indicatorul privind gradul de îndatorare este și el foarte diferit între cluburi. Anul trecut, Viitorul avea cel mai redus grad de îndatorare, 23%, iar FCSB se afla aproape cu 25%. CFR Cluj, cu 172% și U Craiova 281% sunt la un nivel de îndatorare mult mai ridicat.

Dincolo de cifre și de indicatori, Iancu Guda își concentrează analiza pe ceea ce numește modelul de business al lui Gheorghe Hagi. El îl consideră demn de atenție, nu doar pentru investițiile în sport, ci un exemplu pentru orice antreprenor.

Astfel, un antreprenor trebuie să aibă trei factori cheie pentru succes. Primul este să iubească ceea ce face. Este un element-cheie, mai important decât obținerea de profit, întrucât profitul maxim este o himeră, spune Guda.

Al doilea, antreprenorul trebuie să aibă o viziune pe termen lung bazată pe un model de afaceri. Autorul analizei îl citează pe Gheorghe Hagi, care spunea în urmă cu câțiva ani că „în anul 2020, o să dăm 11 jucători la echipele naționale”. Un obiectiv care are toate șansele să se îndeplinească.

Al treilea factor este acela că modelul de business trebuie să fie echilibrat. Sau, mai mult, se spune că producția este mai valoroasă decât intermedierea. Și în fotbal sau mai ales în fotbal.

În concluzie, modelul de antreprenoriat al lui Gheorghe Hagi se bazează pe trei piloni: pasiune, un plan financiar echilibrat și viziune în afaceri. Este clar că întreprinzători din multe alte domenii se pot inspira de la Hagi.

Modelul de afaceri al lui Hagi