Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


ANCOM scade tarifele reglementate: Factura la mobil s-ar putea ieftini cu 10%

mobb.jpg

Image source: 
pixabay.com

ANCOM, arbitrul industriei telecom din România, introduce un tarif reglementat mai mic. Este o decizie derivată din noile norme europene și ar urma să ducă, spun cei de la ANCOM, la o scădere a prețurilor, indiferent de rețea. 

ANCOM a stabilit o scădere de 10%, valabilă pentru toate companiile telecom din piață, începând cu 1 ianuarie 2020. Astfel, Orange, Vodafone sau Telekom de exemplu, nu vor putea depăși acest nou nivel maxim reglementat:

"Conform legislației europene, până la finalul anului 2020, cel târziu, operatorii prezenți pe piața unică vor practica același tarif de terminare la puncte mobile, respectiv același tarif de terminare la puncte fixe. Pentru că ne dorim ca piața de comunicații electronice din România să își păstreze standardele de competitivitate, iar utilizatorii să beneficieze în continuare de oferte cât mai atractive, propunem reducerea cu aproximativ 10% a tarifului maxim de terminare pentru apelurile mobile actuale, ca măsură tranzitorie până la stabilirea tarifului unic european. Tariful propus a fost calculat de ANCOM conform recomandărilor Comisiei Europene", a transmis președintele instituției, Sorin Grindeanu, citat de profit.ro. 

Reducerea stabilită de ANCOM apare într-un moment în care Vodafone este în plin proces pentru o posibilă practică incorectă față de clienți, mai exact pentru mărirea artificală a prețurilor. Iar în luna ianuarie un alrt operator important, Orange, a fost amendat de Consiliul Concurenței, pentru abuz de poziție dominantă.