Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Centrală nucleară rusească la Belene, pe Dunăre. Care sunt riscurile?

belenene.jpg

ilustratie reactor
Image source: 
rt.com

Compania rusă Rosatom a depus o ofertă și ar putea construi noua centrală nucleară de la Belene, în Bulgaria, pe malul Dunării. Proiectul de la Belene, în apropiere de România așadar, este evaluat la cel puțin 10 miliarde de euro. Prin construcția unei noi centrale nucleare, Bulgaria vrea să compenseze pierderea reactoarelor învechite de la Kozlodui. 

Implicarea Rusiei stârnește însă îngrijorare. Cum ar putea vulnerabiliza Bulgaria și Uniunea Europeană această colaborare? Răspunde la RFI Ionuț Purica, expert în energie:

Ionuț Purica: Bulgarii au centrala de la Kozlodui, ale cărei grupuri sunt într-adevăr vechi acum. Această centrală a asigurat cam 40% din energfia electrică din Bulgaria. I-a ajutat pe bulgari, alături de alte centrale hidro și pe cărbune, să și exporte energie multă în Turcia, pe vreme când Turcia avea nevoie de energie și nu avea centralele ei proprii. În acea perioada rușii făceau o centrală de 1000 megawați în Cehoslovacia și una în Bulgaria. În Bulgaria nu s-a mai făcut. A venit anul 1990 – 1991, s-a dezmembrat Uniunea Sovietică,a dispărut CAER. La noi în România, la IMGB, s-a făcut pompa principală de circulație de la Belene, de 1000 de megawați. Evident că nu s-a mai livrat. Sau dacă s-a livrat zace pe undeva. Nu s-a mai făcut centrala.  

Reporter: Facem un arc peste timp. Vine 2012. Iarăși încearcă bulgarii, dar nu găsesc un investitor. 

I.P: Până la urmă, bulgarii au vrut să facă Belene. Uniunea Europeană le-a cerut să închidă grupurile vechie de la Kozlodui. Oricum ar fi, oricât ar încerca să le mai țină în funcțiune, acele grupuri vor trebui oprite la un moment dat și dezafectate. În continuare Bulgaria are nevoie de niște energie nucleară, care înseamnă și putere instalată suficient de mare și lipsa emisiilor de CO2. Sunt gaze cu efect de seră.

Rep: Foarte frumos, însă, în egală măsură, atât Bruxellesul, cât și Washingtonul au făcut lobby pentru ca Bulgaria să nu meargă în parteneriat cu Rusia, invocând dependența de Rusia și interesele strategice.

I.P: Ajungem exact aici. Rusia are o politică foarte intensă de promovare a tehnologiilor ei nucleare. Face și în India, propune și în Turcia. Bineînțeles că referitor la proiectul Belene rușii zic, în momentul de față, că îl susțin și îl fac în Bulgaria. 

Rep: În ce mod vulnerabilizează folosirea tehnologiei rusești o țară din Uniunea Europeană? Dacă o vulnerabilizează.

I.P: Problema care într-adevăr vulnerabilizează lucrurile este dependența de combustibil. Pentru VVER 1000 - 1200 rușii știu să facă combustibil. E tehnologia lor. În aceste condiții este foarte clar că furnizarea de combustibil evident că se va face pe bani și probabil că reprezintă o vulnerabilizare politică, așa cum e și furnizarea de gază către Europa. 

Rep: Bulgaria ia în vreun fel fața României dacă își materializează proiectul de la Belene? Poate deveni din nou un exportator sau câștigă ceva important față de România?

I.P: Nu cred. Bulgaria când exporta, exporta de la ei. Noi nu puteam să trecem energie prin sistemul bulgar către Turcia în acel moment. Între timp, turcii și-au făcut hidrocentrale. Au în construcție două site-uri mari de centrale nucleare, unul cu rușii, unul cu japonezii. Chiar vorbesc despre al treilea. Este foarte clar că dacă bulgarii își mai fac o centrală de 1200 de megawați și opresc grupul Kozlodui nu cred că treaba asta poate să aibă vreo influență asupra capacității de a genera energie electrică și nici de a exporta. Exporturile noastre se facă către Serbia, către Moldova, către alte zone. Către Ungaria se fac schimburi în funcție de reglajul de frecvență putere zilnic. Nu cred că Moldova se va duce să ia energie din Bulgaria, care trebuie să o treacă prin sistemul românesc.