Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cifre și comparații europene

catalog-licence-economie.jpg

Image source: 
diplomeo.com

Nivelul datoriei publice este un indicator important pentru economiile europene. În timpul crizei economice, nivelul datoriei publice a fost considerat esențial pentru evoluțiile viitoare.

Astfel, a fost introdus în multe dintre prevederile tratatului fiscal adoptat de Uniunea Europeană, tocmai pentru a readuce disciplina fiscală și bugetară în țările Uniunii profund lovite de criză, începând cu anul 2008. Progresele sunt totuși relativ nesemnificative, în sensul că dacă privim datoria publică atât la nivel nominal, cât și ca procentaj din PIB vom observa că aceasta nu a făcut progrese deosebite.

Iată câteva dintre cifrele cele mai importante și mai îngrijorătoare. Pe primul trimestru al acestui an, datoria publică în termeni nominali a crescut. În zona euro a urcat de la 9.860 miliarde euro, în trimestrul al IV-lea al anului trecut, la 10.000 miliarde de euro, în trimestrul unu al acestui an. Ca procentaj din produsul intern brut, datoria publică a scăzut ușor, de la 87%, la 85,9% din PIB, în primul trimestru al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, datoria publică a rămas relativ la același nivel în primul trimestru al anului în comparație cu anul trecut, adică aproximativ 12.900 miliarde de euro, adică 80% din PIB.

Datoriile publice sunt în atenția economiei globale. Rapoarte ale instituțiilor financiare internaționale arată că pe plan mondial nivelul datoriilor a crescut foarte mult fiind chiar mai mari decât înainte de criză.

Iată însă care este situația câtorva state europene în ceea ce privește datoria publică exprimată ca procentaj din PIB. Astfel, pe primele locuri se află Grecia cu 181% din PIB, Italia, 134% din PIB, Portugalia, 123%, Belgia 105% și Cipru 105% din PIB. Se remarcă în acest pluton state care au avut de suferit de pe urma crizei economice plus Italia care acum trece printr-o criză de identitate europeană.

Statele cu cele mai mici datorii publice din Uniunea Europeană sunt Estonia, 8,1%, Bulgaria 21,2% și Luxemburg cu 21,3% din PIB. Este de remarcat că statele cu o datorie publică redusă rămân aceleași de ani de zile.

România este relativ aproape de acest pluton având o datorie publică de 34,1% din PIB, a șasea cea mai mică datorie publică din Uniunea Europeană, la un nivel rezonabil față de standardele europene. Dar România are creșteri de datorie nominală: de la 301 miliarde lei la 329 miliarde lei. Pe parcursul a numai un an de zile, în primul trimestru 2019 față de aceeași perioadă din 2018, datoria publică a crescut cu 28 miliarde lei.

Deci, oricât de mare ar părea performanța menținerii datoriei publice la un procentaj redus din PIB, în termeni nominali, datoria a crescut.

Cele mai mari datorii publice exprimate în valoare nominală sunt înregistrate de Italia – 2321 miliarde euro; Franța - 2315 miliarde euro; Germania – 2.000 miliarde euro și Spania – 1.200 mililarde euro.

România este într-o zonă călduță, cu o datorie publică 393 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 70 miliarde euro. Pare puțin, doar că experții avertizează că actuala nevoie de finanțare va duce la o creștere a datoriei publice.

În altă ordine de idei, un alt indicator european, cheltuielile alocate pentru cercetare-dezvoltare situează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu 0,5% din PIB. Pe primele locuri se află Suedia, Austria, Danemarca și Germania, singurele state europene care au cheltuieli peste 3% din PIB, pentru acest domeniu. În rest, toate celelalte state se află cu cheltuielile sub 3% din PIB, media fiind de 2,06% din PIB.

În concluzie, datoria publică a României este încă la un nivel redus, dar nevoia de finanțare începe să ridice probleme, iar în ceea ce privește domeniul cercetării-dezvoltării, economia românească se află pe ultimul loc în Europa.