Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Muncă, muncă și iar muncă! În România, “ochii stâpânului îngrașă porcul”. Apropo, când vorbim și de productivitate?

munca_bun.jpg

Image source: 
pixabay.com

Proiectul de lege depus în Parlament, despre care se spune că ar transforma sâmbăta în zi lucrătoare, se referă exclusiv la orele suplimentare, care sunt opționale, și nicidecum obligatorii – revine cu precizări deputatul liberal Dan Vîlceanu. Inițiativa s-a rostologlit în spațiul public drept o intenție de a extinde programul de lucru, iar parlamentarul PNL susține acum că de fapt urmărește doar să reconfigureze cadrul în care salariatul își negociază cu angajatorul orele suplimentare.

Printre altele, proiectul de lege readuce în prim plan o întrebare cheie: Contează CÂT muncim sau CUM muncim? Răspunde profesorul Mircea Coșea: 

Mircea Cosea: Sindromul furnalului, dacă vrei să ai fontă mai multă trebuie să bagi minereu și cărbune mai mult. Această problemă a stat la baza dezvoltării economiei românești de foarte mult timp. Această mentalitate s-a menținut și în ziua de astăzi. Noi producem la un anumit nivel al revoluției industriale care este de tip manufacturier. Cu cât producem mai mult pe orizontală, cu atât zicem că lucrurile merg mai bine. Nu ne dezvoltăm pe verticală, prin construcția unor ramuri de înaltă eficiență economică și cu valoare adăugată mare, ci dezvoltăm în continuare pe orizontală. Exemplul cel mai bun este atenția pe care o acordă capitalul și românesc și străin ramurilor care țin de industria automobilului. 

Reporter: Insist pe ideea de productivitate. Nici măcar în aparatul de stat nu trebuie să faci o schimbare de paradigmă?

M.C: Bănuiesc că vă referiți la aparatul de stat de tip birocratic, nu la aparatul de stat de tip justiție, medicină, învățământ, poliție, ci la birocrația statului.

Rep: Pot să o spun mai pe șleau. De ce m-ar interesa că vine bugetarul, birocratul și sâmbăta, cât m-ar interesa ce face concret, ce rezultat iese din munca lui.

M.C: Exact, însă ca să poți să ai un astfel de rezultat trebuie să faci pasul spre tehnologie despre care vorbeam mai înainte. Munca personalului public, a birocratului trece din ce în ce mai mult la infomratizare. Se face imediat, în termen scurt, în timp real și indiferent de locul unde se găsește acel om se poate măsura productivitatea muncii lui. În momentul în care nu ai acest suport tehnic și nu poți să îl controlezi, atunci pui bază pe timpul pe care el îl ocupă pe un scaun undeva. Îi măsori timpul, nu îi măsori efectul. Lucrul acesta are și o explicație politică. Toate forțele politice, indiferent că e cea actuală, cea care va fi sau cea care a fost s-au bazat foarte mult pe crearea de locuri de muncă. Ori, locuri de muncă în acest sector se crează mult mai ușor decât locurile de muncă în ramuri productive. Atunci creezi multe locuri de muncă, mulțumești populația și speri să ai și voturi de la ea. Se spunea că nu e nevoie să creezi locuri de muncă. E nevoie să pui o masă pe un culoar undeva și ai să vezi că în două, trei ore ea este ocupată de unul care vine să pună niște hârtii. Birocrația se dezvoltă singură pentru că este cea mai simplă cale de creeare de lcorui de muncă. Și lucrul cel mai grav e că sunt locuri de muncă foarte greu de cuatificat din punctul de vedere al eficienței, al utilității. Productivitatea este un element care se poate referi la activitatea practică. Este consumul de energie, de timp, de muncă pe unitate de produs. În lumea birocratică ai termenul de utilitate, cât de util este funcționarul public, cât de repede rezolvă el situațiile, cât de repede este răspunsul la solicitările unui cetățean sau altul pentru rezolvarea problemei lui.

Rep: Deputatul PNL propune, de fapt, deschiderea unei negocieri între salariat și angajator pe principiul că dacă muncesc 8 ore în plus vreau să negociez felul în care sunt plătit pentru cele 8 ore. Pornind de la asta, cum stă raportul dintre salariat și angajator în România? În ce măsură își știe salariatul drepturile și ce pârghii are să poată negocia sau să se poată plasa corect față de angajatorul lui?

 Este o cultură a salariatului pe care noi nu o avem, pe care nu o au nici alții. Să nu credem că o au francezii sau italienii. O au scandinavii

M.C: E foarte complicat să ceri să recunoască. Angajarea, discuțiile de contract sunt foarte dificile. Există în țările civilizate un instrument care poate să rezolve așa ceva. Instrumentul acesta se numește sindicat sau tot ceea ce este corelat cu activitatea sindicală. Sindicatul este cel care ar trebui să urmărească, competent, cu mijloacele pe care le are, prin avocați și așa mai departe.

Rep: Unde sunt sindicatele din România?

M.C: După părerea mea, sindicatele din România au deviat de la forma lor corectă, cea care ar trebui să fie, aceea a apărării drepturilor salariatului, în condițiile în care există un parteneriat real și bine înțeles între patronat și angajat. Este o mișcare revendicativă, pe teme care de foarte multe ori ne scapă ca importanță pentru fel de fel de lucruri care plac publicului, mărimea salariului, cum se face, cum se drege. Sunt lucruri care nu țin în niciun fel de legătura pe care dumneavoastră ați exprimat-o și care e corectă. Anume că plata se face în funcție de productivitate. Dacă nu respecți acest lucru riști ca în viitor să ai anumite probleme. În momentul de față, ceea ce domnul deputat Vîlceanu, așa cum spuneți că îl cheamă și mă scuzați că nu știu exact numele, este un lucru care încearcă să facă ceva. După părerea mea este foarte greu să facă ceva pentru că nici patronatul nu este pregătit în România pentru o astfel de activitate. Este o cultură a salariatului pe care noi nu o avem, pe care nu o au nici alții. Să nu credem că o au francezii sau italienii. O au scandinavii. 

Rep: Vorbeați de țările nordice. Acolo există proiecte pe telemuncă, de reducere a numărului de ore lucrate. Dacă România ar avea tehnologia necesară și și-ar propune asta, cum v-ați raporta la astfel de inițiative?

M.C: Cred că nici atunci nu o să fie ca în țările scandinave. 

Rep:  De ce? 

M.C: Mentalitatea la noi este alata.

Rep: Timpul trece, leafa merge?

M.C: Cât ai muncit? 8 ore. Ce ai muncit? Nu se mai spune. Vă mai spun încă un proverb românesc acre m-a mirat întotdeauna. Ochii stâpânului îngrașă porcul.