Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sindicatul Meridian: Fiscul angajează doar șefi

sefi_fisc.jpg

Image source: 
pixabay.com

Fiscul angajează doar şefi, posturile de salariaţi rămânând în continuare neocupate. Este semnalul de alarmă tras de Sindicatul Național al Funcționarilor - Meridian. 

"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a scos la concurs peste 60 de posturi de conducere, dar în instituţie există un deficit, de peste 20%, al posturilor de execuţie ", explică la RFI,  Voinea Negoiță, președintele Sindicatului. Potrivit acestuia,  de fapt, sunt vacante mai multe posturi decât cele anunţate, printre care se află şi cele de şefi de servicii sau de birouri. Voinea Negoiță mai spune că nu trebuie uitat deficitul de peste 20% al posturilor de execuţie, situaţie existentă din cauza faptului că nu au mai fost organizate de mai mult timp concursuri pentru recrutarea acestora. “Există situații în care un angajat îndeplinește atribuțiile a doi salariați, a două funcții de bază, fapt interzis de lege. Dar este o practică   pe care o desfășoară conducerea instituției, de mai mult timp.”, mai spune președintele Sindicatului Național al Funcționarilor - Meridian. 

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL: