Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cât de bogați sunt românii

avutie.jpg

Averea românilor este atipică față de europeni. Ea constă în majoritate covârșitoare din active imobiliare.
Image source: 
Pixabay (Ilustrație)

Recent, Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor – ARB – a prezentat un studiu al avuției românilor comparativ cu situația europeană și cea din Statele Unite ale Americii.

Astfel, avuția românilor este formată în proporție de 76% din imobile. Este rezultatul unei politici din anii '90, când locuințele au fost vândute chiriașilor la prețuri relativ modice. În felul acesta, s-a creat o clasă foarte largă de proprietari de imobile.

Dar, proporția este evident dezechilibrată, în sensul că diferența dintre activele imobiliare și cele financiare este foarte mare. În România, situația este atipică. De exemplu, pentru comparație, în zona euro activele imobiliare aflate în avuția populației sunt în proporție de 58%, iar în Statele Unite de doar aproximativ 27%. Este relevantă comparația, pentru că arată obiceiurile diferite de investiții pe aceste piețe. În sensul că americanii au un apetit crescut pentru plasamente financiare, pe piața de capital și mai puțin pentru zona imobiliară.

Cifrele vorbesc de la sine. În SUA, participațiile în acțiuni sau în unități de fonduri de investiții reprezintă o treime din activele populației, în timp ce în zona euro acest tip de active financiare dețin doar o cotă de 11,7%, iar în România doar 8,3%.

Între cele 33% din SUA și cele 8,3 procente din România este o diferență semnificativă, dar normală pentru stilul investitorilor din cele două state. Se știe că în Statele Unite investiția la bursă este un „sport național”, în timp ce în România numărul investitorilor pe piața de capital rămâne modest.

Diferențele se păstrează și în ceea ce privește plasamentele în fonduri de pensii. Activele americanilor sunt în proporție de aproximativ 22% în fonduri de pensii private, în zona euro investițiile populației în acest tip de active sunt de numai 5%, iar în România de doar 2,4%. Desigur, diferența vine și din modelele diferite dintre Statele Unite și Uniunea Europeană în ceea ce privește sistemele de pensii, cel american bazându-se pe zona privată, în timp ce europenii au un sistem de pensii cu precădere de stat.

Activele financiare plasate în depozite bancare sunt mai apropiate ca procentaj între economii. Americanii au 9,7% din avuție în bănci sau în numerar, europenii au 14,8% din totalul activelor în plasamente bancare, iar românii 11,8%.

După cum se poate observa, proporția activelor care formează avuția personală este extrem de diferită între țări, ceea ce reflectă apetitul la risc, nivelul de educație financiară sau tradiția.

Cert este că Uniunea Europeană își pune problema să schimbe structura avuției populației, în sensul încurajării investițiilor pe piața de capital, în fonduri de investiții sau către pensii administrate privat.

Studiul prezentat de președintele ARB include și o ierarhie a avuției populației în marile economii. Astfel, averea românilor este de 2,3 ori mai mare decât produsul intern brut național, în timp ce în SUA, activele populației sunt de șase ori mai mari decât PIB-ul. În România, activele imobiliare deținute de populație sunt de 170% din PIB, depozitele bancare și numerarul sunt evaluate la 26% din PIB, participațiile în acțiuni și fonduri de investiții ale populației reprezintă 18% din PIB, iar activele din fonduri de pensii numai 5% din PIB.

După cum se poate vedea, România este diferită față de statele din zona euro. În sensul că avuția populației se bazează în principal pe active imobiliare, adică pe locuințe cumpărate fie în anii '90, fie în ultimul deceniu, atunci când tranzacțiile imobiliare au crescut.

De asemenea, românii au prea puțini bani în fondurile de pensii private, dar în acest domeniu au fost de vină și ezitările din ultimii ani în ceea ce privește legislația specifică. În fine, piața de capital este considerată o investiție pentru cunoscători. De aceea, politica economică ar trebui să găsească soluții pentru ca avuția românilor să fie nu doar mai mare, ci și mai diversificată.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

Cât de bogați sunt românii (AUDIO)